Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bancherii ameninta cu dobanzi mai mari pentru a-si acoperi costurile cu creditele rambursate anticipat. Cum comentati?

Publicat in Ziarul Financiar, joi 10 iunie 2010 ·

Aproape 8 milioane de contracte de credit va trebui modificate de banci in urmatoarele trei luni pentru plafonarea comisionului de rambursare anticipata la 1% din suma de achitat, respectiv pentru eliminarea acestuia la creditele cu dobanda variabila, indiferent daca sunt credite ipotecare sau de consum, conform ordonantei de urgenta adoptata ieri de Guvern.

Constantin Cerbulescu, presedintele Autoritatii pentru Protectia Consumatorului, afirma ca noile reguli sunt valabile pentru toate categoriile principale de credit - ipotecare, de consum sau de leasing, atat pentru contractele noi, cat si pentru cele aflate in derulare.

"Este o masura in favoarea acelora care au credite astazi. Vor putea obtine refinantari ale creditelor pentru a-si putea plati ratele la banci in conditii mai avantajoase", a declarat premierul Emil Boc.

Bancile care au acumulat mai putine credite neperformante pe parcursul crizei si care dispun de lichiditati vor putea profita de noile reglementari pentru a atrage clienti de la institutiile de credit impovarate de provizioane mari si care tin dobanzile sus la creditele din portofoliu.

"Aceasta masura va conduce la cresterea concurentei in sistemul bancar si va avea efecte asupra tuturor celor care au credite in derulare si care astfel vor ajunge sa beneficieze de dobanzi mai reduse", a declarat Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei.

Radu Ghetea, seful Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), sustine ca dobanzile nu sunt "atat de departate" intre banci si nu se asteapta la "migrari" semnificative ale clientilor de la o banca la alta. "Cel mult vor fi refinantate credite cu dobanzi foarte mari." El atentioneaza ca in cazul creditelor ipotecare clientii trebuie sa aiba in vedere ca valoarea garantiilor care au fost luate in calcul la contractarea creditului intial a scazut foarte mult, astfel ca la so

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan

Mediafax acum o ora
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe

Mediafax acum 51 minute
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulenţe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport.

Panică la bordul unui avion care e decolat de la Londra - Un mort și zeci de răniți din cauza turbulențelor

Ziua News acum o ora
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulențe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport. Zborul dintre Londra și Singapore a fost lovit de turbulențe severe. Un

VIDEO Momentul conflictului dintre Dan Vîlceanu și Florin Roman din Parlament

HotNews acum 2 ore
Florin Roman a declarat marți că a fost agresat fizic de către Dan Vîlceanu, în afara sălii de plen. O cameră a surprins momentul conflictului dintre cei doi deputați. Conflict între Dan Vîlceanu și Florin RomanFoto: Captură video Au apărut primele

Un nou val de praf saharian ajunge în România. ANM: Depunerile de praf vor putea fi observate în mai multe zone

Mediafax acum 35 minute
Un nou val de praf saharian ajunge în România, de marţi seara. Va începe în vest şi sud-vest, urmând ca apoi să se extindă spre nord-vest, centru şi sud.

Canotorul Mihai Chiruţă, calificat la Jocurile Olimpice de la Paris

Mediafax acum o ora
„Canotorul Mihai Chiruţă a obţinut biletul olimpic la Regata de Calficare Mondială de la Lucerna, în proba de simplu masculin. Mihai a concurat în finala probei de simplu vâsle şi s-a clasat pe primul loc. El a fost urmat de reprezentantul Statelor

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 4 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Adrian Vasile nu mai este antrenorul echipei CSM București

HotNews acum 23 minute
CSM București a anunțat pe site-ul său oficial despărțirea de antrenorul Adrian Vasile. Campioana României la handbal feminin a ratat prezența în Final4-ul EHF Champions League după ce a fost eliminată de Metz. Adrian VasileFoto: CTK / Alamy / Alamy

Olt: Un bărbat de 59 de ani a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală, după ce a pipăit o fată de nouă ani în timp ce se aflau într-un microbuz

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 59 de ani este cercetat de procurorii din judeţul Olt pentru agresiune sexuală, după ce a pipăit o fată de nouă ani în timp ce se aflau într-un microbuz. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 6 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Vremea

București
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

27°
mar.

11°/27°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°