Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum devine Olanda poarta energetică a Europei

Publicat in Adevarul, miercuri 10 august 2011 ·

Olandezii construiesc în portul Rotterdam un terminal uriaş de gaze lichefiate care le va permite să aducă, pe mare, resurse din toată lumea. Deşi locuitorii oraşului Rotterdam s-au opus la început construcţiei terminalului de gaze, problemele din iarna 2009 i-au convins cât de importantă este securitatea energetică.

Portul Rotterdam, cel mai mare din Europa şi al treilea din lume, după Shanghai şi Singapore, se pregăteşte să devină unul dintre cele mai importante noduri de import al gazelor în Europa. Anul viitor va fi pus în funcţiune un terminal uriaş de descărcare a gazelor naturale care vin pe mare, în formă lichefiată. Aici resursele vor fi transforamte din nou în stare gazoasă şi trimise mai departe prin conducte.

Terminalul va avea o capacitate anuală de 12 miliarde de metri cubi, cam cât consumul ţării noastre (România utilizează 13-14 miliarde de metri cubi pe an). Această capacitate este suficientă pentru a asigura un sfert din consumul total al Olandei (48 de miliarde de metri cubi) şi pentru a renunţa la importurile de gaze ruseşti, care anul trecut s-au ridicat la 4,3 miliarde de metri cubi. Prin noua poartă energetică a Europei vor veni gaze din întreaga lume, inclusiv din Qatar şi ţări din Africa de Nord, unde există terminale de lichefiere.

„Nu vrem gaze la noi în curte"

Încercaţi să aduceţi aceste argumente economice unui om de rând dintr-un oraş portuar unde urmează să se construiască un mastodont care va manevra miliarde de metri cubi de gaze. Va spune că acestea contează prea puţin şi că este mult mai important ca oraşul său să fie ferit de posibile accidente. Aşa s-a întâmplat şi anii trecuţi la Rotterdam. Locuitorii au reuşit să blocheze proiectul, cu argumentul imbatabil „Nu vrem terminale de gaze în curtea din spatele casei".

Însă criza gazelor din 2009 a răsturnat cu totul situaţia. Conflict

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Veste excelentă pentru pensionari. Poștașii au început distribuirea pensiilor în avans

Ziare.com acum 48 minute
Poşta Română anunţă că a început distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai Compania Naţională "Poşta Română" anunţă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin manda

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum 33 minute
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 2 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 24 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOB

Nicolae Ciucă: Nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să îi impunem un scor

Mediafax acum 22 minute
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă dacă lui Sebastian Burduja i se va impune un scor pe care să-l obţină la alegerile locale. „În acest moment este dificil şi nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să-i impunem un scor. Se dep

Stoltenberg avertizează că spionajul prorus nu va împiedica susținerea Ucrainei de către NATO. „Nu ne vor descuraja” FOTO

Ziare.com acum o ora
Secretarul general la Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg declară că scandalurile „inacceptabile” de spionaj şi de complot proruse dezvăluite în Germania şi în Regatul Unit nu vor împiedică susţinerea NATO a Ucrainei, relatează AFP. Jens Stolte

Taiwanul raportează activitate militară chineză, după ce secretarul de stat american a părăsit China

Ziare.com acum o ora
Taiwanul a raportat sâmbătă, 27 aprilie, o reluare a activităţii militare chineze în apropierea insulei, 12 avioane trecând linia mediană sensibilă a strâmtorii Taiwan, la o zi după ce secretarul de stat american Antony Blinken a încheiat o vizită î

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 4 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Ceasul de aur al celui mai bogat om de pe Titanic va fi scos la licitație sâmbătă

G4Media acum 2 ore
John Jacob Astor a fost văzut ultima dată fumând o țigară și stând de vorbă cu un pasager în timp ce Titanicul se scufunda. Trupul său a fost recuperat din Atlantic o săptămână mai târziu – împreună cu ceasul de buzunar care va fi scos la licitație

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Vremea

București
acum

19°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

7°/17°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

18°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°