Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ideea năstruşnică a olandezilor de a combate obezitatea infantilă: copiii să bea bere în loc de suc

Publicat in Adevarul, sâmbătă 14 decembrie 2013 ·

În 2001, pentru a combate obezitatea la copii, olandezii au avut ideea năstruşnică de a înlocui băuturile răcoritoare pline de zahăr bere slab alcoolizată.

Acest plan unic, înlocuirea băuturilor pline de zahăr cu bere, presupunea servirea unei beri relativ slabe din punct de vedere alcoolic, numită „tafelbier“, care conţinea doar 1,5-2,5% alcool (o bere obişnuită conţine până la 5,5% alcool), notează „Mental Floss“.

Copiii aveau de ales între „lager“, o bere de fermentaţie inferioară, şi „bitter“, o bere amară de provenienţă britanică. Oferta de bere pentru copii venea în sticle de 250-330 mililitri, un pic mai puţin decât într-o sticlă obişnuită de bere care poate ajunge şi la 500 de mililitri.

Capul răutăţilor în cazul acestui plan de a da alcool copiilor a fost Societatea belgiană a berii numită „Prietenii Berii Limburg“. Preşedintele acestei asociaţii, Rony Langenaeken, a avut această idee după ce a auzit de un studiu belgian în care se spunea că băuturile dulci consumate în copilărie conduc la obezitate şi la un risc crescut de cancer la sân. „Este bună pentru corpul lor şi este şi foarte sănătoasă“, mărturisea atunci Langenaeken.

Programul cu berea în şcoli îi viza pe copii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 15 ani. Deşi mulţi adulţi şi-au exprimat îngrijorările cu privire la ideea ca un copil de 5 ani să dea pe gât beri reci în pauza de prânz, Langenaeken a încercat să dea asigurări scepticilor că acei copii nu se vor îmbăta de la micile porţii de bere. „Berea este pentru toată familia. Eu beam bere când aveam doar şase ani“, declara Langenaeken.

Şcoala Lagere Gemengde din Hasselt, Belgia, a decis să testeze această idee care a prins foarte bine la elevii de opt ani. Conform unei relatări din 2001 a jurnalului „Akron Beacon“, 75% din elevii testaţi au spus că preferă berea în locul băuturilor dulci.

@

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 6 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 5 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 3 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 7 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 2 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

7°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°