Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul Sechelariu l-a calarit deja pe prefect

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 31 ianuarie 2001 ·

El a preluat ieri friiele Comisiei Administrative, desi n-a mai dat de vreo trei ani pe la acest organism Prima sedinta din acest an a comisiei administrative, desfasurata ieri, in sala mare a Prefecturii, a avut mai multe evenimente in premiera. A fost prima sedinta la care a participat noul prefect Catalin Mardare, a fost ultima sedinta pentru multi dintre membrii comisiei, sefi ai unor institutii descentralizate care nu vor apuca sa participe si la sedinta din luna februarie, si a fost prima sedinta condusa neoficial, dar pe fata, de un membru al comisiei, mai precis, de primarul Dumitru Sechelariu. Acesta a preluat friiele sedintei din miinile prefectului, lipsit inca de experienta conducerii unei sedinte, de la bun inceput, cind a protestat pentru ca prima hotarire care urma sa fie adoptata nu avea si semnatura sa. Desi articolul 119 din Legea administratiei publice locale prevede ca hotaririle comisiei administrative sint semnate de catre presedintele acesteia, adica de prefect, Sechelariu a cerut ieri ca sa apara si semnatura sa pe document. Ministerul Administratiei Publice Locale recomandase, intr-adevar, prefecturilor, ca hotaririle comisiei administrative sa fie contrasemnate si de presedintii consiliilor judetene, dar recomandarea nu era extinsa si la primarii resedintelor de judet. Cu toate acestea, dupa un schimb de priviri jenate intre cei aflati la prezidiul sedintei si secretariatul comisiei, in care se cautau, fara rost, vinovatii, s-a cazut de acord sa fie satisfacuta si dorinta primarului de a-si vedea semnatura pe acel act. Pozitia de forta a primarului a continuat si la urmatoarele subiecte de pe ordinea de zi, in care cel mai mult timp a fost alocat furturilor de lemn din padurile judetului. Sechelariu a cerut colonelului Vasile Vrabie, inspectorul-sef al IJP Bacau, sa ii rada pe sefii de post mai batrini din zona si sa ii inlocuiasca, fara a p

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan

Mediafax acum o ora
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe

Mediafax acum 45 minute
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulenţe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport.

Panică la bordul unui avion care e decolat de la Londra - Un mort și zeci de răniți din cauza turbulențelor

Ziua News acum o ora
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulențe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport. Zborul dintre Londra și Singapore a fost lovit de turbulențe severe. Un

VIDEO Momentul conflictului dintre Dan Vîlceanu și Florin Roman din Parlament

HotNews acum 2 ore
Florin Roman a declarat marți că a fost agresat fizic de către Dan Vîlceanu, în afara sălii de plen. O cameră a surprins momentul conflictului dintre cei doi deputați. Conflict între Dan Vîlceanu și Florin RomanFoto: Captură video Au apărut primele

Un nou val de praf saharian ajunge în România. ANM: Depunerile de praf vor putea fi observate în mai multe zone

Mediafax acum 30 minute
Un nou val de praf saharian ajunge în România, de marţi seara. Va începe în vest şi sud-vest, urmând ca apoi să se extindă spre nord-vest, centru şi sud.

Canotorul Mihai Chiruţă, calificat la Jocurile Olimpice de la Paris

Mediafax acum o ora
„Canotorul Mihai Chiruţă a obţinut biletul olimpic la Regata de Calficare Mondială de la Lucerna, în proba de simplu masculin. Mihai a concurat în finala probei de simplu vâsle şi s-a clasat pe primul loc. El a fost urmat de reprezentantul Statelor

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 4 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Adrian Vasile nu mai este antrenorul echipei CSM București

HotNews acum 18 minute
CSM București a anunțat pe site-ul său oficial despărțirea de antrenorul Adrian Vasile. Campioana României la handbal feminin a ratat prezența în Final4-ul EHF Champions League după ce a fost eliminată de Metz. Adrian VasileFoto: CTK / Alamy / Alamy

Olt: Un bărbat de 59 de ani a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală, după ce a pipăit o fată de nouă ani în timp ce se aflau într-un microbuz

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 59 de ani este cercetat de procurorii din judeţul Olt pentru agresiune sexuală, după ce a pipăit o fată de nouă ani în timp ce se aflau într-un microbuz. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 6 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Vremea

București
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

27°
mar.

11°/27°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°