Senatorul PSD, fost ministru de Externe, sugerează că social-democraţii vor decide dacă vor avea propriul candidat la Preşedinţie după ce se vor vedea efectele electorale ale iernii. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
Mircea Geoană revine în prim-planul scenei politice, după o perioadă de tăcere. Poziţia sa în PSD pare să se fi consolidat ca urmare a contribuţiei pe care a avut-o la organizarea vizitei premierului Victor Ponta în SUA.
Invitat în emisiunea "Evenimentul zilei" fostul diplomat spune acum că apropierea alegerilor face ca sentimentele între liderii PSD să treacă pe planul doi şi îndeamnă la stoparea controverselor cu PNL legate de candidatura lui Antonescu la Preşedinţia României.
- Evenimentul zilei: Care este statutul dvs în PSD? Aţi devenit activ.
- Mircea Geoană: Sunt un fost lider al acestui partid. Un om politic încă influent. Când se apropie momentele de război, la noi, la PSD, sentimentele care există între liderii politici trec în planul doi şi primează partidul. Chiar dacă avem diferenţe de opinii, partidul primează.
- Dvs aţi fost supărat pe partid sau partidul pe dvs?
- După schimbări importante, apar şi emoţii. După ce trece timpul, lucrurile se domolesc. Azi, partidul are nevoie de oameni şi sunt alături de PSD şi vreau să pun umărul să devină un partid care să conducă ţara timp de multă vreme.
- Aţi contribuit la vizita lui Ponta în SUA?
- Am fost cel care a scris primul text al parteneriatului strategic. M-am bucurat de fiecare dată când un lider, indiferent de culoarea lui politică, a adus o pietricică în plus. Deci da, am ajutat şi la vizita lui Ponta în SUA. A fost o vizită reuşită. Cred că relaţiile cu SUA sunt foarte bune acum.
- De ce nu aţi plecat din PSD şi nu aţi înfiinţat un alt partid?
- La supărare mai apar animozităţi. Dar atunci când tragi linie şi te uiţi atent la situa