Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A primit medalia după 40 de ani

Publicat in Adevarul, duminică 31 octombrie 2010 ·

Vicecampion mondial în 1969 la campionatul de la Lake Placid, fostul bober Ion Panţuru şi-a pierdut distincţiile primite atunci chiar înainte să se întoarcă acasă. Povestea medaliilor rătăcitoare, drumul lor timp de patru decenii şi cum au ajuns din nou la cel care le-a câştigat este spusă chiar de protagonistul ei.

Medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de iarnă din 1968, fostul bober Ion Panţuru (76 de ani) şi-a reîntregit luna trecută colecţia de distincţii - pe care o are aranjată cu mare grijă într-un colţ al casei sale din Buşteni - cu câteva pe care le credea irecuperabile. „Au trecut 41 de ani de când le-am pierdut... . Îmi luasem gândul că o să le mai văd vreodată...", îşi începe povestea Ion Panţuru, una ruptă parcă din filmele americane, care începe chiar peste Ocean.

„Din cauza nevestei am pierdut-o"

La Campionatul Mondial de Bob din 1969, competiţie care s-a ţinut la Lake Placid (SUA), Ion Panţuru şi Dumitru Focşăneanu deveneau vicecampioni la bob de două persoane şi ocupau locul 5, la proba de patru.

„Era un rezultat extraordinar pentru întreg sportul românesc. Astfel, ni s-a comunicat la venirea spre casă să lăsăm medaliile, cupele şi diplomele în bagajul de mână, pentru a ne fi mai uşor să le scoatem când ne vor aştepta ziariştii şi cei de la conducerea ţării, la aeroport. Însă, înainte de a pleca spre aeroport a venit un prieten care m-a invitat la cumpărături. Nu luasem niciun cadou pentru cei de acasă şi ştia el câteva magazine mai ieftine. Atunci le-am zis oficialilor că eu o să vin direct la aeroport, iar sacoşa mea de mână- ca să nu o car prin oraş- i-am încredinţat-o colegului meu de bob. Ei au făcut drumul de la hotel la aeroport cu un autocar închiriat de federaţia internaţională.

La îmbarcare a uitat să ia şi sacoşa mea. Când i-am cerut-o în avion... a dat din umeri. Am sunat la federaţia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 22 minute
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum o ora
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 2 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum o ora
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 5 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Rușii au arestat un jurnalist care realizase videoclipuri pentru echipa lui Navalnîi

Ziare.com acum 36 minute
Un jurnalist rus care colaborează cu mai multe instituţii de presă a fost plasat în arest preventiv pentru "extremism" pentru că a participat la realizarea unor videoclipuri pentru canalul de YouTube al echipei opozantului defunct Aleksei Navalnîi,

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 3 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum o ora
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 11 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

13°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

sâm.

10°/14°
dum.

9°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

dum.

8°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°