I-am povestit despre fizicienii de la CERN şi despre cum au „descoperit“ ei „Particula lui Dumnezeu“ din nimic. A fost foarte impresionat, apoi a început să râdă în hohote, tot repetând printre sughiţuri : „Ei nu ştiu că totul e o iluzie?“.
Nu am cu Dumnezeu o relaţie „particulară“, suntem dincolo de nivelul particulelor, suntem în Nimic (vezi Lawrence M. Krauss, Universul din Nimic, Bucureşti, Ed. Trei, 2013). Stăm la poveşti în roiul de galaxii Fecioara; straşnic îi plac poveştile. I-am povestit despre fizicienii de la CERN şi despre cum au „descoperit“ ei „Particula lui Dumnezeu“ din nimic. A fost foarte impresionat, apoi a început să râdă în hohote, tot repetând printre sughiţuri : „Ei nu ştiu că totul e o iluzie?“.
I-am explicat că e vorba de un boson şi încă unul de bază care ar putea explica gravitaţia, căci Einstein, în Teoria Relativităţii Generale nu explicase existenţa masei. „Şi atunci antigravitaţia cum se explică? Tu cum levitezi?“, mă chestionă Bătrânul. Ştiu eu un fizician de la „Cuza“ care adoarme şi la conferinţele la care nu participă. Sigur la aşa ceva se gândeşte, noroc că nu levitează prin somn, că e mare şi dacă s-ar prăbuşi... Are un accelerator de particule şi o secretară, circumstanţe suficiente pentru a descoperi o forţă antigravitaţională. „Eşti naiv, îmi spune Domnul, ăla nu e decât un ţăran viclean“. Oricâte autorităţi în materie invocam, câţi bani îi spuneam că s-au cheltuit, Omiscientul continua să râdă. Mi-a zis că nu trebuie bani, să-i ţinem pentru fapte bune, ci că e suficient să mă uit în jur. M-am uitat: Ce armonie! Câtă graţie non-bosonică!
I-am spus că, teoretic, celebra particula a fost intuită de cel puţin trei grupe de fizicieni, inclusiv de unul Peter Higgs, care i-a dat şi numele. „Da, şi tot fizicienii voştri vin acum şi susţin că timpul nu este decât o invenţie a minţii voastre care, în plus, nu exi