Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BÃSESCU ŞI-A STRIGAT VICTORIA IERI SEARÃ, SUNTEÞI DE ACORD CU EL? 5.274.063 l-au ales

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 30 iulie 2012 ·

Validarea referendumului era încă incertă la închiderea ediţiei. Până BEC nu va număra ultimul vot, inclusiv cel din diaspora, nimeni nu poate spune exact dacă Băsescu se întoarce la Cotroceni sau nu

În ciuda unui boicot nedemocratic şi probabil neconstituţional instigat şi promovat agresiv chiar şi în ziua alegerilor de către susţinătorii PDL şi a preşedintelui lor, Traian Băsescu, sprijinit în acest demers de chiar premierul maghiar Victor Orban, care sămbătă a cerut populaţiei de etnie maghiară din România să nu se prezinte la vot, cu efectele deja cunoscute, nu mai puţin de 8,3 milioane de români, conform mai multor institute de sondare a opinie publice, până ieri la ora 21.00, au fost la vot, dintre care între 84 – 86% au votat pentru demiterea lui Traian Băsecu, ceea ce înseamnă că aproximativ 6,8 milioane de români până ieri la ora 21.00 au votat pentru renunţarea la preşedintele suspendat. Numărătorile paralele ale partidelor, arătau ieri, la închiderea ediţiei, că numărul celor care au votat pentru demiterea lui Băsescu va ajunge la aproximativ 8 milioane.

Prin comparaţie amintim că Traian Basescu a fost votat in turul doi al alegerilor din 2009 de 5.274.063, respectiv de 50,33% dintre cei ce au fost atunci la vot. Totodată, conform numărătorii paralele de la ora 23.00, după încheierea referendumului, conform reprezentantului USL, Dan Şova, la vot au fost prezenţi peste 9.200.000 de români, ceea ce înseamnă că referendumul ar putea fi valabil. Dintre aceştia, spun cei de la USL 87%, au votat pentru ca Băsescu să părăseasca Cotroceniul.

Mai amintim că nu au fost încă cuantificate voturile din diaspora, cele care in 2009 făceau diferenţa în favoarea lui Traian Băsescu. Validarea referendumului era încă incertă la închiderea ediţiei. Până BEC nu va număra ultimul vot, inclusiv cel din diaspora, nimeni nu poate spune exact dacă Băsescu

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 4 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 8 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 11 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 8 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 12 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 11 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 6 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Vremea

București
acum

14°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

14°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

14°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°