Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgovişte: Gurile de canal, spaima şoferilor

Publicat in Adevarul, miercuri 3 iunie 2009 ·

O nouă problemă a apărut pentru şoferii din Târgovişte. Pe lângă celebrele gropi, ei trebuie acum să ocolească şi gurile de canal care sunt ori prea ieşite în relief, ori prea jos faţă de covorul asfaltic. Puţine sunt străzile pe care şoferii târgovişteni pot merge în voie, fără să fie nevoiţi să facă slalom printre gropi. În rest, oraşul este plin de găuri, care mai de care mai mari şi mai periculoase pentru amortizoarele automobilelor.

Mai nou, şoferii mai au o problemă. Evitând găurile din asfalt, pot nimeri foarte uşor o gură de canal. Una ori prea ieşită din covorul asfaltic, ori una prea înfundată. În primul caz, maşina va sări şi şoferul va simţi o zdruncinătură destul de deranjantă. În cel de-al doilea caz, însă, vehiculul va intra în groapa creată de denivelarea canalului şi urmările pot fi costisitoate pentru şofer.

Service-urile nu se plâng de clienţi

Service-urile din oraş au clienţi aproape zilnic datorită denivelărilor din drum. Gurile de canal îi costă pe şoferii târgovişteni, lunar, aproximativ 300 de lei. Sunt unii şi mai puţin norocoşi însă.

“Am luat o gură de canal în plin, la 50 la oră, şi am ajuns cu maşina în bordură. Mi-am făcut direcţia franjuri şi mi-am spart bara. Toată reparaţia mă costă 2000 de lei” spune Andrei Şerban, un conducător auto de 31 de ani. Alţii sunt însă liniştiţi şi împăcaţi cu situaţia. “Ce să mai zic. Poate că e mai bine aşa, ca să nu ne ia somnul la volan. Sunt convins că situaţia se va remedia, trebuie doar să avem răbdare, să mergem încet şi să evităm reparaţiile maşinii cât mai tare”, spune, glumind, Vasile Neacşu, un şofer de camion de 52 de ani.

Problema denivelărilor datorate canalizări este resimţită şi de şoferii profesionişti dar şi de pasagerii din transportul public. “E greu să simţi zilnic zdruncinăturile astea. Nu ne era de ajuns că erau

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 3 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 34 minute
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum o ora
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 2 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum 33 minute
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 6 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum o ora
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 13 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

19°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°