Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hayssam: Sunt o victimă. Aşa este când vrei să faci şi afaceri, şi politică

Publicat in Romania TV, luni 2 decembrie 2013 ·

Sirianul Omar Hayssam a declarat luni, la Tribunalului Bucureşti, într-un nou termen al dosarului de înşelăciune şi delapidare cunoscut ca "Manhattan", că a vrut să facă şi politică, şi afaceri, însă, până la urmă, nu a rămas cu niciuna, iar acum plăteşte "preţul".

"Sunt o victimă, pentru că am lăsat firmele pe mâinile altora. Aşa este când vrei să faci şi afaceri, şi politică. Acum plătesc preţul pentru asta. Până la urmă, n-am rămas nici cu politica, nici cu afacerile. Multe dintre declaraţiile martorilor sunt sugerate de procuror la urmărirea penală", a spus Omar.

Sirianul a adăugat faptul că "nimeni nu este uşă de biserică", însă el nu şi-a propus să fraudeze statul român.

"Poate am făcut un impozit mai mic sau un TVA mai mare, însă, dacă stăteam să mă gândesc cum să fac aceste infracţiuni, n-aş mai fi avut timp de nimic şi cu atât mai puţin să candidez la un post de parlamentar", a mai spus el.

Tot la termenul de luni au fost audiaţi cinci martori, iar unul dintre aceştia, fost angajat al lui Omar Hayssam, a declarat că era administrator al mai multor firme, însă a descoperit acest lucru "întâmplător".

"Am întrebat un notar dacă mai sunt administrator la alte societăţi şi nu mi-a dat niciun răspuns. Omar Hayssam a aflat de acest episod, m-a sunat şi mi-a reproşat acest lucru", a spus martorul, în faţa instanţei.

Citeşte şi Dezvăluiri: Omar Hayssam folosea un telefon prin satelit pentru a nu fi interceptat de serviciile secrete

Martorul a adăugat, pe de altă parte, că a participat, în numele lui Omar Hayssam, la o licitaţie la care s-au vândut mai multe bunuri ce i-au aparţinut lui Nicolae Ceauşescu. El a explicat că s-a adus la licitaţie pentru ca presa să nu afle despre o eventuală astfel de achiziţie făcută de sirian.

Sirianul Omar Hayssam a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT în octombrie 2012, alături de

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum o ora
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum o ora
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 45 minute
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum o ora
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

VIDEO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu o sticlă

Gazeta Sporturilor acum o ora
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum o ora
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 4 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 11 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Joe Biden, ameninţat cu punerea sub acuzare pentru că ar fi oprit un transport de arme către Israel

G4Media acum o ora
Congresmanul republican Cory Mills a prezentat vineri un articol de punere sub acuzare pentru „abuz de putere” împotriva preşedintelui american Joe Biden pentru decizia acestuia de a opri un transport de arme către Israel, informează EFE, conform Ag

Vremea

București
acum

13°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°