Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scurt pe doi

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 19 mai 2005 ·

Videanu vrea un PD social-democrat

Candidatura. Vicepresedintele PD Adriean Videanu a declarat ieri, pentru ?Evenimentul zilei?, ca va candida pentru sefia partidului la Conventia din 25 iunie a.c., cu o motiune social-democrata. ?Am decis sa candidez la presedintia PD cu o motiune social-democrata, care sa se inscrie pe zona de centru a acestei doctrine?, a precizat Videanu. De altfel, ieri, Emil Boc, presedintele interimar al PD, a plecat la Paris, la reuniunea Partidului Socialistilor Europeni, pentru a consolida acest statut. Surse din PD sustin ca Boc a primit incuviintarea lui Videanu de a-i anunta pe socialistii europeni ca, la Conventia din 25 iunie, va exista ?cu siguranta? o motiune social-democrata. Surse din partid sustin ca Boc si-ar fi negociat la masa verde un post de prim-vicepresedinte al partidului, o functie ce va fi nou infiintata prin modificarea statutului. (Adriana Istodor)

PNL vrea vot nominal

PARLAMENT. ?PNL va propune introducerea votului nominal in plenul si in comisiile celor doua Camere?, a declarat ieri deputatul liberal Dan Motreanu. ?Va trebui ca rezultatele votului proiectelor de lege sa fie publicate pe Internet sau in Monitorul Oficial, asa incit sa se poata afla, dupa incheierea sedintelor, care a fost optiunea fiecarui parlamentar?, a spus Motreanu. De mentionat ar fi ca votul nominal va elimina posibilitatea votarii legilor la mai multe miini.

Guvernul pregateste ?brand de natiune?

Proiect. Un grup de lucru, constituit la initiativa Agentiei pentru Strategii Guvernamentale (ASG), se va ocupa de implementarea proiectului referitor la crearea unui brand de natiune. Presedintele ASG, Valeriu Turcan - membru al grupului de lucru -, considera ca viitorul concept de brand de natiune va trebui sa propuna si variante de concepte specializate pe anumite domenii (turism, tehnologia informatiei, ind

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum o ora
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Marcel Ciolacu a fost primit de preşedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu este primit, ţmarţi, la ora transmiterii ştirii, la în Curtea Palatului Prezidenţial din Ankara, de preşedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan. De la ora 17.00, cei doi oficiali vor participa la ceremonia de semnar

Rodeanu: PNL fără mască - înjurături şi bătaie în Parlament / Florin Roman spune că a fost agresat de Dan Vîlceanu

Mediafax acum o ora
În urmă cu puţin timp, România a văzut cum doi foşti miniştri ai PNL îşi rezolvă diferendele cu metode de cartier, învăţate în spatele blocurilor, scrie pe Facebook vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Boigdan Rodeanu. El spu

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 2 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum o ora
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Preşedintele Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis va vizita, miercuri, Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Klaus Iohannnis va avea discuţii

Primul scaner cu raze X pentru combaterea activităţilor ilicite, inaugurat la Galaţi-Giurgiuleşti

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, instalarea primului scaner în Biroul vamal Giurgiuleşti, destinat autovehiculelor, reprezintă doar o parte din efortul Ministerului de Finanţe şi al Autorităţii Vamale Române de a moderniza infrast

Asma al-Assad, soţia preşedintelui sirian, suferă de o leucemie, după ce s-a vindecat de cancer la sân

News.ro acum 2 ore
Soţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, în vârstă de 48 de ani, care s-a vindecat după un cancer la sân, suferă de o leucemie şi va urma un tratament, anunţă marţi într-un comunicat preşedinţia siriană, relatează AFP. ”După ce a prezentat

Victor Angelescu confirmă: „Contractul lui Daniel Niculae la Rapid nu va mai fi prelungit”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Acționarul minoritar al Rapidului, Victor Angelescu, a anunțat încetarea colaborării cu președintele clubului, Daniel Niculae, implicat în dosarul materialelor pirotehnice introduse în stadion. Victor Angelescu, acționar Rapid

Tragedie lângă Timișoara. Un bărbat a murit intoxicat cu amoniac în timp ce curăţa un canal cu dejecţii de la animale

Ziare.com acum 25 minute
Moarte stupidă pentru un bărbat de 55 de ani, care lucra la o fermă din judeţul Timiş. Acesta s-a intoxicat cu amoniac în timp ce curăţa un canal cu dejecţii de la animale. Poliţiştii, procurorii şi inspectorii ITM au deschis anchete în acest caz. A

Vremea

București
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/28°
Iasi
acum

27°
mar.

11°/27°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

14°/21°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

28°
mar.

14°/28°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°