Greu de explicat pentru colegii sai, demisia deputatului Valeriu Steriu din PSD da nastere la diverse speculatii atat pe tema cauzelor cat si a posibilelor consecinte ale acestui gest politic, printre care si infiintarea unui nou partid de stanga.
Deputatul PSD Victor Surdu a dezvaluit la Realitatea TV ca Valeriu Steriu ar fi fost in carti anul trecut pentru functia de ministru al Agriculturii, aceasta fiindu-i oferita pana la urma lui Ilie Sarbu.
"Steriu a avut o problema acum un an, cand trebuia sa fie ministru al Agriculturii. Pana la urma s-au gasit diverse solutii si i s-a explicat ca nu poate fi si nu a fost(...) El si-a continuat activitatea in partid destul de activ, si in teritoriu, si in tara, si pe media (...)El a fost insa un pic izolat dupa pierderea alegerilor prezidentiale", a declarat Victor Surdu.
In opinia acestuia, Valeriu Steriu ar putea reprezenta o varianta pentru actuala coalitie de guvernamant, formata din PD-L, UDMR si independenti, pentru preluarea conducerii Ministerului Agriculturii la o eventuala remaniere guvernamentala. "La prima remaniere va fi probabil un candidat important pentru functia de ministru. E un castig pentru sectorul agricol, e o pierdere pentru PSD", a conchis deputatul social-democrat.
O alta explicatie in privinta demisiei intempestive a lui Steriu a fost oferita insa de catre deputatul PD-L Vasile Gherasim, care a anticipat un alt viitor politic pentru demisionarul PSD.
"Steriu e un specialist bun, dar el nu a plecat din cauza PD-L ci datorita unor discutii cu colegii din partid. Eu cred ca exista posibilitatea ca la un moment dat sa apara un nou partid de stanga", a precizat Gherasim, reamintind si zvonurile din presa referitoare la aparitia pe esichierul politic a unui nou partid subconducerea deputatului independent Gabriel Oprea, si el demisionar din PSD.