VOLOCA PE DERELUI. În 25 februarie 1663, Isac Cocoranul lasă feciorilor săi, Constantin şi Săcuianul, „cumpărături din Voloca”, apoi satul ajunge în proprietatea mănăstirii Putna.
Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Voloca „53 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, 1 dascăl, 1 jidov, 1 scutelnic şi 49 birnici, anume pe: Onofrei dulgher, Pătraş sin Toader, Onofrei rusul, Anton zet Măriuţii, Neculaiu sin Ostafi, Ion Pavliuk, Andrieş scripcar, Mateiu Pavliuk, Vasile sin Pavliuk, Georgi Tokar, Vasile sin ego, Ion sin Ursul, Ursul Tokar, Vasile Buză, Ion sin Georgiţă, Nechita Mitian, Neculaiu sin ego, Hlopina, Ştefan bejenar, Toader sin Vasile, Ilaş brat ego, Costandin zet Siomion, Vasile zet Hechitei, Antohi Hubar, Ion rotar, Ursul sin Lupaşco, Andronic Mănăilă, Grigoraş sin Lupaşco, Enache sin Onul, Neculaiu sin Lupaşco, Andrieş Panteleiciuk, Toader sin Panteleiciuk, Andrieş nepot lui, Andrieş sin Lupaşco, Ion zet Andrieş, Ion sin Mihail, Simion zet Lupaşco, Andrei sin Simion, Andrieş sin Onofreiu, Onofreiu sin Lupaşco, Ion sin Mateiu, Mateiu, Vasile sin ego, Andrieş butnar, Ivan rus, Macsin vătăman, Ivanki rus, Vasile dulgher şi Simion Holovaci.
Rufeturile erau pentru jidovul orândar Leiba sin David, pentru popa Neculaiu şi dascălul Toader şi pentru scutelnicul popii, Ion.
Aflat pe malul stâng al Dereluiului, în dreptul Cuciurului Mare, satul Voloca avea, în 1774, 44 familii (2 popi, 62 ţărani, în 1775), numărul familiilor ajungând la 119, în 1784.
Prin testamentul din 28 iunie 1820, Ilie Baloşescul lăsa soţiei sale, Măriuca, şi copiilor săi, Catrina, Ştefan şi Vasili, partea din moşia Voloca pe care o stăpânea, numită Marcova.
Biserica Sfântului Nicolai din Voloca pe Derehlui a fost construită între anii 1829-1831 şi dotată cu un iconostas, în 1833, de Theodor Cepişca. În 1843, biserica avea 2.207 enoriaşi,