Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Managerul Serviciului de Ambulanţă Călăraşi, reţinut pentru abuz în serviciu, cercetat în libertate

Publicat in Gandul, joi 28 martie 2013 ·

Managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Călăraşi, Dragoş Alecu, reţinut pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, va fi cercetat în libertate după ce magistraţii Tribunalului Călăraşi au respins propunerea anchetatorilor de arestare preventivă a acestuia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Managerul Serviciului de Ambulanţă Călăraşi a fost dus, joi după-amiază, la Tribunalul Călăraşi, cu propunerea de arestare preventivă, iar magistraţii au respins propunerea, dispunând cercetarea în libertate a lui Alecu.

Procurorii au contestat decizia Tribunalului Călăraşi, recursul urmând să fie judecat la Curtea de Apel Bucureşti.

Managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Călăraşi, Dragoş Alecu, suspectat că ar fi trucat examene pentru ocuparea unor posturi, a fost reţinut, miercuri seară, de procurorii Parchetului Tribunalului Călăraşi, sub acuzaţiile de abuz în serviciu, fals şi uz de fals şi divulgarea unor informaţii care nu erau destinate publicităţii.

"Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, cu sprijinul lucrătorilor DGA şi SRI, au desfăşurat o acţiune la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Călăraşi. Au fost percheziţii în această instituţie şi la domiciliul managerului SAJ, Dragoş Nicolae Alecu. Există suspiciuni că acesta, împreună cu mai multe persoane din instituţie, au săvârşit infracţiuni de abuz în serviciu, asociere în vederea comiterii de infracţiuni şi alte infracţiuni asimilate faptelor de corupţie, în perioada 2011-2013. Ei sunt audiaţi la sediul Parchetului Tribunalului Călăraşi, iar în funcţie de rezultatul audierilor se va aprecia şi asupra oportunităţii luării unor eventuale măsuri preventive", a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Călăraşi, procuror Xenofonte Purcărea.

Ceilalţi trei angajaţi ai Serviciului de Ambulanţă au fost lăsaţi să plece în urma audierilor.

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 22 minute
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum 24 minute
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum 53 minute
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 2 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Grenadă de mână defensivă, găsită într-o pădure din localitatea Lozna, în Botoșani

G4Media acum 13 minute
O grenadă de mână defensivă a fost găsită, luni, într-o pădure din localitatea Lozna, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, transmite Agerpres. Potrivit sursei citate, muniţia a fost găsită de un bărbat

UPDATE - Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte / Aglomeraţie şi pe DN 5 - FOTO

News.ro acum 38 minute
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 3 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Konstantinos Passaris, ucigașul grec condamnat pe viață pentru mai multe crime, a fost mutat de la Arad la Craiova

HotNews acum o ora
Konstantinos Passaris, poreclit „Fiara din Balcani”, a fost transferat cu măsuri sporite de securitate la sfârșitul săptămânii trecut de la penitenciarul din Arad la cel din Craiova, a dezvăluit luni Gândul. Un sindicalist din Administrația Național

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 2 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 54 minute
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

16°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°