Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Capitala, în era gunoiului selectiv. Bucureştenii vor primi amenzi de până la 2.000 de lei dacă nu vor recicla

Publicat in Adevarul, duminică 12 iunie 2011 · ·

Bucureştenii ar putea fi obligaţi să arunce gunoiul pe categorii, potrivit unui proiect de hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Taxa de gunoi ar putea creşte cu 50% pentru asociaţiile care nu vor colecta selectiv deşeurile.

Proiectul de hotărâre care va reglementa colectarea selectivă a gunoiului în Capitală a fost pus în dezbatere publică la sfârşitul săptămânii trecute. Potrivit documentului, cei care nu vor aduna gunoiul pe categorii vor plăti o taxă majorată cu 50% faţă de valoarea ei actuală. În acelaşi timp, cei care se vor conforma hotărârii ar putea să beneficieze de o scădere cu 25% a aceluiaşi tarif.

Descarcă aici proiectul de hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti:

Anunţ 1

Anunţ 2

Anunţ 3

Taxa de gunoi scade treptat

Pe lângă aceste prevederi, proiectul mai propune şi amenzi între 1.000 şi 2.000 de lei pentru cei care nu vor arunca gunoiul pe categorii. De amenzi nu vor scăpa nici firmele de salubrizare, care pot primi amenzi de până la 5.000 de lei dacă nu respectă prevederile hotărârii.

Cantităţile minime de gunoi evacuate lunar pentru care se va diminua tariful de evacuare a deşeurilor sunt: deşeuri hârtie/-carton - 0,75 kilograme de persoană pe lună, deşeuri mase plastice - 1 kilogram de persoană pe lună, deşeuri de sticlă -0,5 kilogrameg de persoană pe lună.

Firmele de salubrizare, bucuroase

Operatorii de salubritate cred că proiectul aflat în dezbatere ar putea schimba atât viaţa bucureştenilor, cât şi aspectul oraşului. „Sper să se implementeze un astfel de proiect pentru că toată lumea are de cîştigat. De exemplu, în SUA o familie plăteşte 80 de dolari lunar pentru a i se ridica gunoiul dacă este selectat, iar cei care nu selectează plătesc dublu“, ne-a spus Silviu Prigoană, acţionar majoritar al firmei de salubritate Rosal.

El a adăugat că

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca la ”Matei Balş”, în Capitală/ El este transportat cu un avion SMURD, care se afla în Ungaria pentru un exerciţiu NATO

News.ro acum 29 minute
Actorul Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca după ce a fost operat la genunchi la Spitalul Militar, este transferat, marţi seară, cu un avion SMURD, la Bucureşti. El urmează să continue tratamentul la Institutul ”Matei Balş”

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 2 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 3 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 7 mai, intră în vigoare Legea europeană privind libertatea mass-media, un set nou de norme fără precedent destinate să protejeze independența și pluralismul presei. Acest nou act legislativ prevede garanții împotriva interferențelor politi

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum o ora
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 58 minute
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum 28 minute
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Regele Charles, prea ocupat să-și vadă fiul cel mic. Reacția oficială a lui Harry

Ziare.com acum o ora
Prinţul Harry, aflat în prezent într-o vizită în Regatul Unit, nu se va întâlni cu tatăl lui, regele Charles, întrucât monarhul va fi prea ocupat, a spus marţi purtătorul de cuvânt al lui Harry, potrivit Reuters. Harry, în vârstă de 39 de ani, a rev

Vremea

București
acum

19°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

21°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°