Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doar unu din zece teleormăneni mai munceşte!

Publicat in Adevarul, miercuri 31 august 2011 ·

Doar 10% din populaţia judeţului munceşte, 20% trăieşte din ajutoarele de la stat şi jumătate dintre teleormăneni au ieşit la pensie. Teleormanul s-a transformat în ultimii nouă ani într-un judeţ de inactivi, după ce mii de oameni au rămas fără slujbe, în urma disponibilizărilor şi dispariţiei multor fabrici.

Teleormanul este unul dintre cele mai sărace judeţe din România. O demonstrează majoritatea statisticilor făcute la nivel naţional care ţin cont de numărul salariaţilor, de numărul şomerilor, de raportul salariaţi-pensionari, de puterea de cumpărare sau de situaţia economică. În prezent, judeţul numără puţin peste 430.000 de locuitori. Potrivit celor mai recente date de la Direcţia Judeţeană de Statistică , aproape jumătate din populaţia judeţului a ieşit la pensie. Doar 10% dintre locuitori mai lucrează cu carte de muncă şi vin acasă cu un salariu. 20% dintre teleormănei primesc, sub diferite forme, ajutor social şi apar în evidenţele Agenţiei de Prestaţii Sociale Teleorman. Astfel, codaşul ţării privind raportul salariaţi-pensionari este Teleormanul. Fiecare salariat duce în spate 2,7 pensionari. Situaţia actuală este pusă de specialişti pe seama populaţiei îmbătrânite a judeţului. „ Diferenţa mare dintre numărul salariaţilor şi cel al pensionarilor este cauzată de populaţia îmbătrânită a judeţului. În datele statistice nu apar personalele care îşi câştigă existenţa din agricultura de subzistenţă. Aceştia nu apar în nicio evidenţă şi nu plătesc dări către stat. Avem zeci de mii de ţărani aflaţi în această situaţie. În plus, avem aproximativ 1000 de persoane care lucrează în Bucureşti”, a spus Gelu Mortasipu, directorul Direcţiei Judeţene de Statistică Teleorman.

Cu 100.000 de salariaţi mai puţin decât în 2002

Datele de la recensământul din 2002 arată că situaţia economică a judeţului era cu totul alta. Populaţia ocupată număra aproximati

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 54 minute
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 53 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 6 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 8 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°