Într-un weekend la Viena, stau la taclale cu un bun prieten despre ce şi cum se mai întîmplă. La un moment dat – eram într-un restaurant – cere un pahar cu apă de la robinet. La Viena, apa de la robinet vine din munţi, deci e foarte bună. Şi, pornind de aici (şi pentru că e un vechi cititor dilematic), îmi spune că problema apei de la robinet e, mai nou, un subiect de dezbatere. În unele localuri, ţi se aduce, dar o plăteşti; în altele, nu plăteşti, dar chelnerul te invită să ţi-o iei singur; în fine, există şi localuri în care ţi se aduce la masă şi nu plăteşti. Nu prea înţeleg ce e de dezbătut aici: fiecare patron sau şef de local hotărăşte cum crede mai bine şi ţine seama de reacţiile clienţilor. Dar prietenul – care stă de douăzeci de ani acolo – îmi explică: nu numai că, dacă deschizi subiectul într-un cerc de prieteni, descoperi că oamenii au păreri diferite şi le argumentează cu convingere, dar au apărut şi unele comentarii în ziare pe tema asta. Pentru că problema e complexă: comportă aspecte de marketing (cei care cer 20 de cenţi pe paharul cu apă şi îi trec pe nota de plată ar putea să-i includă în preţ altfel şi să-ţi „prezinte“ paharul cu apă drept gratuit), de eficienţă a muncii (dacă fiecare client îl trimite pe chelner după cîte un pahar cu apă, acesta nu-şi mai poate face alte treburi mai importante), de tradiţie (să-i oferi un pahar cu apă oaspetelui care-ţi calcă pragul e un semn de elementară ospitalitate). Etc. Patronatele, sindicatele şi consumatorii au, cu siguranţă, opinii diferite pe această temă. Cădem de acord, prietenul meu şi cu mine, asupra unui fapt: disponibilitatea austriecilor către dezbatere e mare, din moment ce pot „scoate“ atîtea fineţuri şi nuanţe dintr-un pahar cu apă. Şi schimbăm subiectul.

DE ACELASI AUTOR După sfîrşitul lumii Proasta guvernare continuă Majoritatea absentă Mîndria naţională, o dată pe an Mă gîndesc