Când ţi-e foame vorbeşti despre mâncare. Şi noi, înainte de ora de masă, ne-am trezit că aruncam una alteia câte o scurtă vorbă despre ce am mai gătit sau ce am găti. Din una în alta am trecut la dulciuri, şi pentru că sezonul fructelor de toamnă era în toi am început să înşirăm tot felul de reţete de dulceţuri, de compoturi, de prăjituri. în timp ce ne dezvăluiam secretele preparării unor dulceţuri care mai de care mai deosebite prin aromele adăugate, Lili, una dintre colege, ne zice: "Dragă, ştiţi ce dulceaţă am mâncat de la cumnată-mea? Nici nu vă puteţi gândi! Dulceaţă de gogonele!". "Pe dracu'!", îi zise Mariana, mare talent la dulceţuri. Toate am sărit pe ea să ne spună dacă i-a plăcut, ce gust avea, ce culoare şi alte amănunte care să ne dumirească.
E drept că în ultimul timp, din cauza lipsurilor şi a timpului petrecut mai mult la serviciu, se inventaseră tot felul de reţete. Dar de dulceaţă de gogonele nu mai auzisem. şi nici nu credeam că merită să munceşti pentru a face o dulceaţă dintr-o legumă, când ai atâtea fructe minunate. Dar... mai ştii, poate că cine a inventat-o nu avea fructe sau bani pentru fructe... Oricum, trebuia să aflu urgent reţeta, iar dacă aş fi obţinut doar o linguriţă din acest preparat, ar fi fost grozav! Aşa că am atacat-o direct pe Lili şi indirect pe cumnată-sa. I-am zis că trebuie să afle reţeta şi eventual să ne aducă... să gustăm din dulceaţă. Biata fată, ne-a promis că se duce chiar în seara aceea să obţină măcar reţeta.
A doua zi, de cum a intrat în birou am şi sărit la ea. Lili ne-a fluturat triumfătoare reţeta scrisă de cumnată. Am smuls-o din mâna ei, am bătut-o la maşină şi am tras-o la xerox pentru toate fetele. Acum îmi făceam probleme. Dacă nu-mi plăcea? Lili ne-a zis că e cam neagră la culoare şi are nucă multă, dar e bună! Păi, trebuie să cumpăr gogonele foarte mici, cât o prună mai mi
