Preotul Emilian Pena fusese subţirel, cu umeri înguşti ca de fată, cu faţa albă şi pilozitate discretă, înfăţişarea ado­les­cen­tului sau a efebului fără cusur, dar de când luase în stăpânire o parohie care acoperea un perimetru central al ora­şului – biserica unde slujea se afla exact la intersecţia străzilor Berzei şi Ştirbei Vodă –, câştigase atât în greu­ta­te, cât şi în autoritate, de parcă una fără alta nu ar fi mers. Doar îi spusese lui un profesor de la Seminar că preot slă­bă­tu­ră nici dracul n-a văzut şi că dacă vrea să fie respectat de credincioşi atunci să-şi lase abdomenul să se ro­tun­jeas­că şi nu care cumva să ţină diete pă­gu­boase. Postul e una, dat şi cerut de la Domnul, dar practicile de păstrare a si­lue­tei cu totul altceva, care de multe ori nesocotesc firea. Aşa că, împlinit fizic şi du­hovniceşte, ajunsese respectat deo­po­tri­vă de generaţiile vârstnice şi tinere. Atât babele, cât şi puştoaicele îl iubeau şi veneau spre el cu încredere neţăr­mu­ri­tă. Femeile care rămâneau însărcinate fără voia lor se duceau la părinte ca să-i ceară sfatul. Avortează sau dimpotrivă lasă copilul fiindcă acesta e gândul se­cret al Domnului? Ceea ce le spunea preo­­tul era lege. De multe ori salvase el cu­pluri de la dezbinare, făcuse să co­boa­re pacea în familii înrăite, ajunsese să-i sfătuiască până şi pe politicieni ori pe oameni de afaceri pentru a lua decizii fericite. Desigur, nu puţini îl invidiau că doar aşa e firea omenească, dar nici nu aveau ce să-i facă, prin urmare părintele îşi vedea netulburat de păstorire şi litur­ghi­sire, îmbinând creator grija pentru cele pământeşti cu ofrandele înălţate spre necunoscutul ceresc. Acceptase de ase­menea şi o funcţie administrativă în sis­temul de învăţământ teologic tocmai spre buna gospodărire şi împăcare a tu­tu­ror. Ştia că printre profesorii de acolo Necuratul îşi vâra coada, iar examenele se luau