De fiecare dată cînd mă gîndesc la protestele intense care au însoţit, în foarte multe ţări ale lumii, această criză economică, revăd, în memorie, atitudinea plină de surpriză a unei studente americane care, aflată într-o excursie la Moscova, era îndemnată mai mult decît ferm, de către poliţiştii ruşi, să ocolească, cine ştie de ce, o anumită zonă stradală. Tînăra a exclamat indignată: „Ce aveţi cu mine? Aceasta nu este o ţară liberă?“.

Replica sintetizează poziţia tipică pentru occidentali care, educaţi şi crescuţi în libertate, nu pot accepta existenţa unei stări sociale şi politice caracterizate prin lipsa libertăţii, chiar cu forma sa primară de manifestare – libertatea de a merge pe stradă pe unde doreşti. Este firesc să fie aşa pentru că ei sînt beneficiarii unei filozofii politice căreia i-au pus bazele „părinţii fondatori“ care nu se sfiau să afirme (Thomas Jefferson, SUA, 1776) în Declaraţia de Independenţă că orice om are dreptul la viaţă, la libertate şi la căutarea fericirii.

Preocupaţi fiind de mersul lucrurilor, tinerii occidentali protestează vehement împotriva crizei economice, dar şi împotriva sistemului de asigurări de sănătate, împotriva discriminării rasiale sau a oricărui alt tip de discriminare, şi chiar împotriva încălzirii globale. Acolo protestul este cel mai important barometru de apreciere a nivelului de sănătate socială. De aceea, autorităţile sînt obligate să ţină seama de indicaţiile acestui barometru, asigurînd, prin decizii, un optim între proiecţiile individuale şi interesele colectivităţii în ansamblul său. Libertatea este cea care dezvoltă un mecanism al autoreglării, într-o dinamică relativ stabilă, specifică unui organism viu. Nimic nu capătă un caracter acut, pentru că totul fiind cunoscut din timp poate fi reparat din mers.

DE ACELASI AUTOR Tiranul În apărarea unui indezirabil – omul politic Omul politic de