Incidentul de la dezbaterea sondajului comandat de Jurnalul national, declaratiile lui Dan Voiculescu despre noii securisti care ar fi jurnalistii au adus din nou in prim-plan relatia dintre presa si politicieni. Ceea ce Traian Basescu si, mai nou, liderul PC o spun pe fata, fara complexe, o cred si o soptesc pe la colturi toti politicienii: presa e tendentioasa in atitudinea sa fata de clasa politica. Ori de câte ori politicienii, dar si simplii cetateni, au exprimat acest punct de vedere, presa a sarit in sus de doi stânjeni, taxându-l drept atac la libertatea de expresie. Mai grav, cei care au cutezat sa spuna deschis ceea ce toti politicienii sustin pe din dos au fost bine tabaciti. Indiscutabil, politicienii gresesc prin generalizare excesiva. E la mintea cocosului ca nu toate publicatiile si, cu atât mai mult, nu toti jurnalistii sunt tendentiosi in receptarea politicienilor. Nici reactia jurnalistilor insa nu e una corecta. Si nu numai pentru ca au fost si sunt multe cazuri de tratamente absurde aplicate de jurnalisti unor politicieni, dar si pentru ca intr-o democratie, unde nimeni nu e infailibil din start, presa trebuie sa ia in seama cea ce se spune despre ea. Un exemplu semnificativ: Dublul standard aplicat de presa in cazurile dosarelor lui Dan Voiculescu si Traian Basescu de la CNSAS. Presa a jucat un rol decisiv in luarea deciziei de colaborator al Securitatii ca politie politica. Apelând la mai mult decât suspectele surse, ziare si televiziuni dusmane lui Dan Voiculescu au dus o campanie violenta in care liderul PC era condamnat inainte de sedinta Colegiului. Campania tendentioasa a continuat si dupa anuntarea deciziei. Nu stiu trecutul lui Dan Voiculescu si nu bag mâna in foc ca n-a fost colaborator al Securitatii, poate la un nivel mai inalt decât cel de simplu informator. Dosarul dezbatut de CNSAS nu justifica insa decizia atât de severa a Colegiul