Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radu Sporiş, unul dintre organizatorii meciului de fotbal caritabil de pe Cluj Arena se dezice de acţiune: Gestul este deplasat

Publicat in Monitorul de Cluj, vineri 28 iunie 2013 ·

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Cluj Arena a declarat, prin intermediul unui comunicat de presă, că nu şi-a dat acordul pentru a se mediatiza ideea organizării unui meci de fotbal caritabil pe stadion pentru a ajuta familia Aurorei Morar şi spune că ideea a aparţinut în totalitate colegului său Marius Andreica.

“Marius Andreica e coleg cu mine în Consiliul de Administraţie (CA) al Cluj Arena, ca reprezentant al PSD. Domnia sa m-a sunat şi a venit cu ideea organizării unui turneu de fotbal pe stadion, care să implice echipe ale administraţiei locale, media şi partide politice. Nu am avut nimic împotrivă, gândindu-mă că arena este deschisă oricărui tip de eveniment sportiv. Apoi a apărut acest eveniment tragic, iar domnul Andreica şi-a exprimat dorinţa ca acel turneu să fie unul cu caracter caritabil, legat de faptul ca una din victime e din Cluj. El a considerat potrivit să organizăm o strângere de fonduri pentru familia victimei, având în vedere faptul că un alt membru a fost rănit în acelaşi eveniment. În acest context, i-am solicitat să facă o cerere oficială către CA al Cluj Arena, urmând să decidem asupra acţiunii la următoarea şedinţă. La solicitarea domniei sale am fost de acord să treacă şi numele meu pe cererea către CA, fiind doar o propunere pentru un punct al ordinii de zi, pe care urma să o discutăm. De notat faptul că nu mi-am dat permisiunea pentru a se mediatiza această idee, cu atât mai puţin scopul acesteia, asupra căruia nu m-am pronunţat”, a declarat Sporiş.

El recunoaşte că reacţia media pe acest subiect este justificată. “Mă delimitez de acţiunea domnului Marius Andreica şi consider că gestul său este unul deplasat, mai ales având în vedere faptul că nici nu a luat legătura cu familia victimei pentru a-i cere acordul. Doresc să mai precizez şi faptul că nici conducerea Consiliului Judeţean Cluj, nici cea a Cluj A

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 59 minute
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum o ora
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 2 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 2 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 2 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 4 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 5 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 8 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

14°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°