Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANAT: Litoralul pierde peste 100.000 de români pentru că nu sunt curse aeriene spre Constanţa

Publicat in Gandul, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Peste 100.000 de turişti români renunţă să vină pe litoral din Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi sau Târgu Mureş pentru că nu au curse aeriene spre Constanţa şi pierd mult timp cu trenul sau maşina, mulţi dintre ei alegând să plece în străinătate, potrivit lui Alin Burcea, prim-vicepreşedintele ANAT.

"Am solicitat Tarom să facă curse interne, de exemplu Cluj-Constanţa sau Timişoara-Constanţa. Clujenii nu mai vin pe litoral. Dacă din Cluj ajung în Mallorca în trei ore, sunt nebuni să facă 12 ore cu maşina până la Neptun?", a declarat Burcea agenţiei MEDIAFAX.

Oficialul ANAT a spus că în aceeaşi situaţie sunt şi turiştii din Iaşi, Timişoara sau Târgu Mureş.

"Peste 100.000 de turişti care pleacă din diverse oraşe din ţară în străinătate ar veni pe litoralul românesc dacă ar avea curse aeriene spre mare. Una dintre decizii, mai ales când ai copii, este că trebuie să ai un transport ieftin. Transportul cu avionul pe litoral dus-întors ar trebui să coste maxim 130 de euro, însă problema la noi este că nu sunt deloc curse pe litoral", a afirmat Burcea.

El a adăugat că ANAT aşteaptă de la Tarom schimbarea politicii comerciale.

"Dacă până acum primeam ofertele pentru chartere în februarie pentru luna mai, acum am primit-o în octombrie. Pentru chartere am vrea să avem oferta din august, cum se face în lumea civilizată. Dacă nu îşi schimbă politica, nu va mai lua nimeni chartere de la ei", a completat Burcea.

Totodată, ANAT solicită Tarom şi ca abonamentele pe cursele interne ale operatorului aerian naţional să se poată cumpăra şi din agenţiile de turism.

"Acum le dau doar agenţiile lor de la Tarom din ţară, ca să-şi justifice venitul. Dacă noi, 1.000 de agenţii, le vindem produsul, ce nevoie mai au de 15 agenţii care au costuri şi salarii? Abonamentele pe curse interne sunt o piaţă foarte bună, dar o ţin doar pentru ei, ca să îşi just

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 6 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 9 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 7 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 9 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 9 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 6 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 12 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 10 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°