Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătuţi de cei mai amărâţi!

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 30 octombrie 2006 ·

Deşi statistic nu se află pe ultimul loc, formaţia din Brăila este de departe cea mai slabă din serie. Ei bine, după umilinţa suferită etapa trecută (1-4 la Chimia Brazi), săcelenii au făcut una şi mai lată, înfrângere pe propriul teren de la o echipă ce de prin minutul 70 se tăvălea pe jos din pricina cârceilor. Adică a nepregătirii fizice. Cum a fost posibilă o asemenea umilinţă? Mai bine întrebaţi-l pe Elca (gafa uriaşă la golul primit), sau pe Foca şi Ilioiu pentru care şi o poartă de 10 metri lungime şi 3 înălţime ar părea greu de nimerit.

Nici cu banca tehnică nu ne putem mândri. Lipsă de inspiraţie totală în alcătuirea formaţiei, dar şi în schimbările efectuate pe parcurs.

Meciul a început cu săcelenii călare pe adversar. Pandele şut la o palmă de bară (min 10), Cristescu şut bun, prinde Iliuciuc (min 23), Sighiartău, centrare perfectă pentru Foca, dar „cap” în braţele aceluiaşi Iliuciuc. Şi când au scăpat din înghesuială, la una din foarte rarele incursiuni în terenul advers, CF Brăila a înscris pentru trei puncte. Gafă Elca, balonul ajunge la Feizula care prinde un „stâng” de zile mari, balonul se duce în bara din stânga sus la vinclu şi ricoşează în plasa laterală în partea cealaltă, 0-1 (min 41).

Săcelenii repun de la centru şi iau cu asalt reduta brăileană şi în numai câteva zeci de secunde trimit mingea de două ori în bară. Mai întâi Cristescu, apoi Sava. Poate că jocul ar fi avut alt deznodământ dacă s-ar fi intrat egali la pauză, aşa însă…

Repriza secundă a adus o dominare totală, dar haotică din partea gazdelor. Singura rază de lumină, Cristescu. Acesta a încercat câteva acţiuni personale de efect, dar ce folos dacă la capătul centrărilor sau paselor sale nu era tot… Cristescu.

Fărâmiţele de ocazii nici nu mai merită menţionate pentru o echipă căreia îi e greu sau, dacă nu imposibil, să câştige şi când conduce cu 2-0 la p

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum o ora
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 2 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Studenţi propalestinieni au ocupat mai multe campusuri universitare din Marea Britanie

HotNews acum 32 minute
Studenţi propalestinieni din Leeds, Newcastle şi Bristol au protestat în contextul demonstraţiilor violente din campusuri din SUA. Tinerii au instalat corturi în afara clădirilor universitare miercuri, în semn de protest împotriva războiului din Gaz

Medicul Dan Stamatiu care și-a ucis amanta din Ungaria și l-a rănit grav pe soțul acesteia va fi transferat în România. Este condamnat la închisoare pe viață

Libertatea acum 48 minute
Curtea de Apel Oradea a admis, marți, 30 aprilie, cererea autorităţilor judiciare din Ungaria şi a dispus transferarea într-un penitenciar din România a doctorului pneumolog orădean Dan Stamatiu, încarcerat în țara vecină, relatează eBihoreanul.

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum 2 ore
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 4 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Un bărbat care și-a bătut concubina și a alungat-o s-a încuiat în casă cu cei doi bebeluși. Negocierile au eșuat, iat poliția a intervenit în forță

Adevarul acum 3 ore
Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul. ÎN urma intervenţiei, nimeni nu

Ipoteză șocantă în cazul șoferului fugar din Suceava: și-ar fi ucis intenționat cu mașina victima. Ce au găsit anchetatorii la percheziții

Adevarul acum o ora
Tânărul băut a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

Organe pentru transplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

17°
joi

13°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°