Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Operatiuni dubioase in conturile unui director de la Finante - FOTO

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 28 noiembrie 2012 ·

Corneliu Durdureanu• Corneliu Durdureanu, fostul director al Directiei de Finante, a imprumutat cabinetului medical condus de sotia sa suma de 13.6000 euro • Din declaratia de avere a lui Durdureanu, nu prea reiese de unde a castigat legal acesti bani

Averea unui director care a condus in perioada guvernarii PDL Directia de Finante cu sprijinul actualului senator PNL, Mihaela Popa, (traseista care a trecut intre timp de la PDL la PNL), continua sa ofere foarte multe surprize. In editiile trecute ale cotidianului BUNA ZIUA IASI, s-a aratat faptul ca respectivul director, pe numele sau Corneliu Durdureanu, evita sa declare ca a achizitionat prin intermediul cabinetului medical condus de sotia sa un Volkswagen Touareg in valoare de 75.000 euro, in anul 2010. Desi a considerat ca nu trebuie sa treaca masina in declaratia de avere, deoarece a fost achizitionata in baza unui contract de leasing incheiat de cabinetul medical al sotiei sale, cotidianul BUNA ZIUA IASI detine acum dovada ca o parte din bani au provenit de la fostul director de la Finante. Astfel, in data de 6 octombrie 2010, intre Corneliu Durdureanu, in calitate de persoana fizica, si Cabinetul Medical Individual "Dr. Durdureanu Ana-Maria", se semneaza un contract de imprumut pentru suma de 13.600 de euro. Se precizeaza ca banii au fost virati dintr-un cont bancar deschis pe numele lui Corneliu Durdureanu intr-un cont al cabinetului medical. Dar din declaratia de avere aferenta anului 2010 nu reiese ca fostul director de la Finanta ar fi detinut suma respectiva intr-un cont. O explicatie ar fi ca i-a imprumutat sotiei sale bani castigati la negru si asta ar putea explica de ce anumite firme care au acumulat datorii de zeci de miliarde la bugetul de stat nu au fost verificate la timp. Imediat dupa parafarea acestui contract de imprumut, sotia achitat un avans de 10.000 euro pentru masina Volk

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 7 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 6 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 6 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 9 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 5 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 10 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 10 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 6 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

12°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°