Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Operaţie în premieră, la Iaşi

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 22 iulie 2009 ·

Specialişti în medicină din Belgia şi România s-au reunit în capitala Moldovei şi au demonstrat astăzi, pe viu, la ce nivel s-a ajuns în materie de inovaţii în robotica medicală. Sursa: Maria Craus

Echipa formată din profesorul dr. Paul Botez, de la Spitalul de Recuperare Iaşi, şi dr. Geert Peersman, din Belgia, a realizat în premieră naţională o intervenţie chirurgicală cu asistenţă robotică, iar beneficiara a fost o femeie de 26 de ani care a primit o proteză tip resurfacing, de ultimă generaţie.

Pentru protezarea şoldului a fost folosită tehnica chirurgiei asistată robotic, ce constă în transmiterea informaţiilor de la medici către un calculator care face un model matematic şi oferă soluţii pentru ca intervenţia medicală să fie de înaltă precizie. Aparatura folosită în timpul operaţiei a fost adusă din Belgia şi Austria.

Operaţie gratuită

Intervenţia a durat peste o oră şi a fost transmisă şi urmărită în timp real de cei aproximativ 70 de studenţi aflaţi în amfiteatrul Spitalului de Recuperare, la câţiva paşi de sala de operaţie, dar şi de tineri cursanţi din Singapore, China, India, Mexic, Brazilia şi Statele Unite ale Americii. Învăţăceii au avut ocazia să pună întrebări medicilor în timp ce aceştia o operau pe Natalia Vozian, în vârstă de 26 de ani, diagnosticată în urmă cu 5 ani de zile cu necroză de cap femural.

Părinţi fetei speră ca în urma operaţiei viaţa acesteia să intre în normalitate şi au explicat că malformaţia la şoldul stâng a apărut în cazul ei în urma unei reacţii ciudate între calciul şi cuprul din organism. Familia Vozian nu a plătit nimic pentru această operaţie, costurile acesteia fiind acoperite printr-un grant de cercetare obţinut de medicii care au operat-o pe fată.

Evenimentul a fost inclus în manifestarea ştiinţifică „AT-EQUAL 2009”, desfăşurată în perioada 22

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 39 minute
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Cutremur în Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 27 minute
Seismul cu magnitudinea ml 3,5 a avut loc la ora 2.05, adâncimea de 141.9 km. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Focşani, Sfântu-Gheorghe, Buzău, Braşov şi Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Macron avertizează că Europa e în pericol și propune dotar

Muzeul Luvru se transformă în sală de sport înainte de Jocurile Olimpice de la Paris - VIDEO

News.ro acum 57 minute
Pentru a marca Jocurile Olimpice din Franţa, Muzeul Luvru propune sesiuni sportive matinale în mijlocul unora dintre cele mai frumoase colecţii ale sale. Cel mai vizitat muzeu din lume oferă o nouă experienţă "Courez au Louvre", "o sesiune de pregăt

Un tribunal ucrainean dispune arestarea preventivă a ministrului demisionar al agriculturii

News.ro acum 30 minute
Un tribunal ucrainean a ordonat vineri ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de terenuri deţinute de stat în valoa

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 44 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum 2 ore
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum o ora
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2024! Se anunță petreceri și întâlniri romantice pentru unii nativi

Ziua Constanta acum o ora
Berbec S-ar putea sa iei legatura cu cineva aflat departe de granitele tarii sau sa te ocupi de detaliile unei calatorii. Amblele variante iti sunt sustinute de astre, asa incat bucura-te de tot ce ti se iveste acum. Pe de alta parte, iti sunt recom

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum 2 ore
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

CFR Cluj se apropie la un punct de locul doi, după succesul din deplasare cu Universitatea Craiova

Mediafax acum o ora
Venită după două eşecuri consecutive în Superligă, CFR Cluj s-a impus joi în deplasare la Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a şasea din play off. Bârligea a marcat unicul gol al victoriei cu 1-0. Clujenii sunt acum pe locul 4, cu 34 d

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

vin.

6°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°