Românii resimt o înrăutăţire a condiţiilor de viaţă faţă anul 2009 iar nivelul optimismului înregistrează cele mai scăzute valori din 1990 şi până în prezent, rezultă dintr-un raport preliminar privind cercetarea "Calitatea vieţii 2010" citat de Mediafax.
Cercetarea realizată de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) include teme ce surprind aspecte importante ale vieţii oamenilor, precum condiţiile de viaţă, mediul social, mediul politic, viaţa profesională, viaţa personală, şansele de acces social, comportamentele de timp liber, starea de spirit a populaţiei. Valorile înregistrate de indicatori în anul 2010 sunt, în general, similare cu cele ale anilor 1998-1999, o altă perioadă de criză în istoria tranziţiei postcomuniste, arată autorii raportului.
Studiul arată faptul că, în 2010, oamenii resimt o înrăutăţire a condiţiilor de viaţă comparativ cu anul trecut iar nivelul optimismului înregistrează cele mai scăzute valori din 1990 şi până în prezent, temerile populaţiei crescând în special din cauza creşterii preţurilor.
"Marea majoritate a populaţiei (72 la sută) apreciază că, în prezent, condiţiile de viaţă sunt «mai proaste» şi «mult mai proaste» comparativ cu anul trecut. Datele arată o creştere dramatică a proporţiei de populaţie care resimte înrăutăţirea condiţiilor de viaţă. S-a produs astfel o revenire a evaluărilor la nivelul celor înregistrate în 1999, un alt an de declin al valorilor calităţii vieţii. Veniturile familiei se situează cel mult la limita strictului necesar", rezultă din raportul preliminar.
Iniţiatorii cercetării subliniază că prăbuşiri asemănătoare ale optimismului s-au mai produs în perioada 1996-1999, însă nivelurile joase înregistrate în prezent nu au mai fost niciodată atinse.
Rezultatele cercetării indică faptul că variaţiile în timp, între 2006 şi 2010, sunt minore, dar semnificative mai ales î