O acţiune de protest, iniţiată de comunitatea online de părinţi, este anunţată vineri, în Piaţa Romană din Capitală, în memoria copilului de 4 ani ucis şi a tuturor persoanelor muşcate sau atacate de câini maidanezi.
"Sute de părinţi şi copii vor manifesta în cadrul unui protest organizat vineri, 06 septembrie, în Piaţa Romană, începând cu ora 19.00, în memoria lui Ionuţ şi în numele tuturor celor traumatizaţi de câinii lăsaţi la voia întâmplării pe străzi. Cerem autorităţilor o soluţie demnă de o ţară europeană a anului 2013. Cerem factorilor de decizie (Guvern, Parlament, primării) să ia măsuri imediate şi eficiente pentru asigurarea dreptului la viaţă, linişte şi siguranţă! Nu vrem şi alte victime mutilate şi ucise de câini fără stăpâni. Şi noi iubim câinii, dar mai presus de câini, ne iubim copiii", se arată într-un comunicat transmis joi.
În cadrul acţiunii de protest, se vor aprinde candele pentru Ionuţ şi se va păstra un moment de reculegere în memoria lui.
Părinţii cer ferm autorităţilor să găsească o soluţie imediată care să se concretizeze în ridicarea definitivă a câinilor de pe străzi şi din parcuri.
"Vrem o lege clară, aplicabilă şi care să aibă efecte în viaţa tuturor", se precizează în comunicatul citat. La protest şi-au anunţat deja prezenţa peste 2.000 de persoane.
O acţiune de protest, iniţiată de comunitatea online de părinţi, este anunţată vineri, în Piaţa Romană din Capitală, în memoria copilului de 4 ani ucis şi a tuturor persoanelor muşcate sau atacate de câini maidanezi.
"Sute de părinţi şi copii vor manifesta în cadrul unui protest organizat vineri, 06 septembrie, în Piaţa Romană, începând cu ora 19.00, în memoria lui Ionuţ şi în numele tuturor celor traumatizaţi de câinii lăsaţi la voia întâmplării pe străzi. Cerem autorităţilor o soluţie demnă de o ţară europeană a anului 2013. Cerem factorilor de decizi