Jurnaliștii sărbătoresc azi (ieri, când dvs citiți aceste rânduri) Ziua Mondială a Libertății Presei. De fapt, e un fel de a spune. Cel puțin pentru jurnaliștii români nu este nimic de sărbătorit…
Presa nu mai este demult la noi „a patra Putere în stat”, așa cum îi place să se alinte. A ajuns o garoafă agățată la buzunarul de la piept al unor inși dubioși autointitulați patroni de presă. Cu puține excepții. Nu mai este aceea care veghează la bunul mers al democrației. Atunci când nu este cumpărată, pe față sau pe ușa din dos, de cercurile politice, servește drept instrument de lobby al unor afaceriști care o folosesc ca mijloc de promovare a propriilor interese sau de presiune la adresa adversarilor din afaceri.
Ziariștii, la rândul lor, au ajuns niște bieți slujbași preocupați mai curând de amărâtul contract de drepturi de autor decât de nobila misiune de a descoperi adevărul și de a-l arăta opiniei publice. Motivele degradării sunt multiple și au partea lor de dreptate toți aceia care dau vina pe patronat, management defectuos, criză economică, corupție, rețele de distribuție, televiziune, Internet… Toate la un loc au adus presa în situația jalnică în care se află azi. În același timp, presa însăși se complace într-o dulce mediocritate și se adâncește fără cale de întoarcere în cercul vicios al cererii și ofertei: până la urmă, publicul o să consume ceea ce-i oferi. Am uitat că gusturile se mai și cultivă. Îi oferi cu preponderență divertisment, o să vrea și mai mult. Din ce în ce mai strident, din ce în ce mai vulgar, în tușe din ce în ce mai groase…
Televiziunile sunt principala sursă de divertisment. Practic, ele nu mai sunt propriu-zis presă, ci un mijloc de distracție facilă pentru niște oameni prinși într-o viață din ce în ce mai trepidantă și încântați să li se ofere subiecte ușurele și rapid digerabile. Ziarele, în criză de finanțare, de
