Constantin Brâncuşi şi Maria Tănase s-au legat pentru o vreme într-o poveste de amor. O dragoste dintre un sculptor celebru şi o cântăreaţă la fel de cunoscută şi apreciată.

Fiorii iubirii, suferinţa neîmplinirii, vorbele dure rostite la sfârşit de drum n-au reuşit să sfarme în cioburi o dragoste adevărată, precum cea nutrită de Maria Tănase pentru Brâncuşi. Stau mărturie în acest sens rândurile aşternute de Petre Pandrea în lucrarea „Brâncuşi, amintiri şi exegeze“.

Găsim aici, printre rândurile scrise, o Maria Tănase a cărei imagine era uşor diferită de cea pe care o cunoşteam: „Maria Tănase avea un tată cobiliţar oltean, născut în satul Bucovăţ de lângă Craiova, aşezat ca horticultor la marginea Capitalei, ajuns la oarecare avere, care a îngăduit să-i dea fiicei sale zvăpăiate o îngrijită educaţie şcolară, inclusiv limba franceză, pe care o vorbea excelent...

Maria ştia de frica lui Moş Tănase până la moartea lui, o frică amestecată cu iubire şi veneraţie. A fost singurul bărbat de care i-a fost teamă şi pe care l-a iubit cu stimă.

De ceilalţi nu i-a fost nici frică, n-a avut nici stimă şi nici nu i-a prea iubit, cu excepţia lui Brâncuşi, de care s-a îndrăgostit cu patimă“.

În oraşul îndrăgostiţilor

Povestea de iubire între celebrul sculptor şi nu mai puţin faimoasa cântăreaţă a început în Paris, oraşul îndrăgostiţilor, la expoziţia din 1938, pe care „o serveau sub diriguirea lui D. Gusti... Brâncuşi a cunoscut-o intim pe Maria Tănase. S-au întâlnit pe linia folclorului muzical, al inteligenţei, a mondenităţii şi a solidarităţii provinciale“. S-au iubit. Fiecare a pus în această relaţie tot ce a crezut de cuviinţă. Dacă iubirea lui Brâncuşi a fost mai cumpătată, cântăreaţa avea, se pare, o adoraţie pentru acesta, împinsă până la fetişism.

Şi, totuşi, acest vis frumos al cântăreţei s-a curmat brusc, cu invective di