Regizorul despre ale cărui creaţii scenice aş dori să scriu astăzi şi care a marcat prin ele anul teatral 2012 nu e unul din cale afară de comod. Tocmai de aceea nu se numără printre favoriţii criticii de specialitate.

Au fost cazuri când unele spectacole ce îi poartă semnătura au fost supuse unui adevărat boicot de marginali ai profesiei, persoane meschine ce s-au slujit de anumite poziţii de decizie spre a nu le selecţiona în festivalurile ale căror directori artistici au ajuns să fie din pricina unor erori umane sau ale istoriei. Alteori, s-au aflat condeieri (cam aceiaşi cu directorii artistici făcuţi din greşeli mai apoi dureros plătite) ce au vrut să îi blocheze accesul la premii prin cronici orientat plasate înaintea vreunei Gale UNITER, cronici publicate în revistuţe a căror deviză pare să fie “totul de vânzare”. Alte creaţii ale sale au fost pur şi simplu ucise, aşa cum s-a întâmplat cu Satyricon de la Târgu Mureş, scandal despre care regizorul vorbeşte şi azi cu amărăciune (cf. Anca Rotescu- Scene în dialog, UArtPress, Târgu Mureş, 2012).

Un incomod şi un atipic

Ştiu că directorului de scenă în cauză nu îi place să se spună că formează împreună cu Adriana Grand un cuplu artistic şi aceasta fiindcă destul de frecvent carierele lor au evoluat independent. Însă nu pot nu să amintesc aici că cei doi s-au întâlnit din punct de vedere profesional cu ocazia unui spectacol magnific, unul dintre marile spectacole din anii 80 ale Teatrului de Stat din Oradea, cel cu Apa, după piesa lui Dumitru Solomon. Spectacol ce a avut premiera în cadrul ediţiei din decembrie 1984 a Festivalului de teatru scurt (o ediţie de pomină), spectacol care a fost multipremiat şi mai apoi nemaiprogramat niciodată. Mi-e greu să spun cu certitudine din ce motive anume.

Cele legate de pretinsele dificultăţi de reprezentare cred că au fost mai degrabe pretexte spre a nu