Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elias, un spital deschis tuturor

Publicat in Jurnalul, marți 6 septembrie 2005 ·

ISTORIA MEDICINEI Un bancher evreu, pe nume Jacques M. Elias, lasa scris in testamentul sau ca, dupa incetarea sa din viata, sa fie ridicat un spital cu cel putin 100 de paturi. Jacques M. Elias mai scria ca aici sa fie primiti bolnavi de ambele sexe, israeliti si de orice alta credinta, iar medicamentele si consultatiile sa se dea gratuit. In 1923, Elias inceteaza din viata si in 1939, din averea fabuloasa pe care o lasa Academiei Romane, se ridica Spitalul Elias, indeplinindu-se astfel dorinta exprimata in testament de instaritul bancher. Aripa din partea dreapta a spitalului de astazi este cea care s-a pastrat din cladirea initiala, destinata ingrijirii medicale a nevoiasilor. Spitalul are o istorie pe cat de bogata, pe atat de agitata. In 1940, nemtii pun stapanire pe institutia medicala. Dupa numai patru ani (1944), o preiau rusii. Din 1947 pana in 1989, la Spitalul Elias erau tratati in special demnitarii statului, majoritatea pacientilor internati aici fiind membri ai Comitetului Central. Dupa Revolutie, Spitalul Elias intra in administrarea Ministerului Apararii Nationale, pentru ca in 2001 sa treaca in subordinea Academiei Romane. De-a lungul existentei, in saloanele Spitalului Elias au fost ingrijite numeroase personalitati. Nicolae Ceausescu, Maurer, Ion Iliescu, parintele Galeriu au fost pacientii acestui spital. La ora actuala, Spitalul Elias se afla la dispozitia oricarui bolnav, indiferent de pozitia sociala. "Noi nu tratam functii, ci oameni", ne asigura profesorul doctor Sorin Oprescu, directorul Spitalului Clinic de Urgenta Elias. Astfel, abia dupa anul 2000, Elias redevine un spital accesibil tuturor bonavilor, asa cum a visat si a lasat scris bancherul israelit. In 2000, la Elias erau patru sectii de boli interne, o sectie de neurologie, o sectie ATI, o clinica de pediatrie, una de chirurgie, una de ginecologie si una de ORL. Treptat, dupa anul 20

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum 31 minute
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Rafila anunță că spitalele din România vor trata copii palestinieni răniți în Fâșia Gaza VIDEO

Ziare.com acum 58 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, 17 mai, că spitatele din România se pregătesc pentru a primi în grijă copii palestinieni raniți în războiul din Fâșia Gaza. Micuții vor sosi în țară prin Mecanismul de Protecţie European, iar

BREAKING | Antena 1 dă în judecată PRO TV, împreună cu Chefii Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu

Cancan acum o ora
Continuă scandalul între Antena 1 și cei trei chefi, însă acum este vizat și postul de televiziune la care au plecat Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu. Antena Group a dat în judecată atât jurații MasterChef, cât și Pro TV-ul. Va

„Își aminteşte tot ce s-a întâmplat”. Primele cuvinte ale lui Robert Fico către președintele ales Pellegrini, după atac

HotNews acum 27 minute
Premierul slovac Robert Fico îşi aminteşte tot ce s-a întâmplat în timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, informează vineri EFE, citată de Agerpres. Premier

Băiat de 14 ani, cercetat pentru viol și pornografie infantilă. Victima are 13 ani

Press Alert acum o ora
< p> Un minor de 14 ani este cercetat de polițiștii și procurorii din Hunedoara după ce ar fi violat o victimă xde 13 ani. Acesta ar fi filmat cu telefonul mobil și a arătat ulterior imaginile și altor persoane. Polițiștii Serviciului de Combatere a

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

Antrenorul Fatih Terim pleacă de la Panathinaikos, după ce a fost învins categoric de Răzvan Lucescu

HotNews acum 37 minute
Panathinaikos s-a aflat în lupta pentru titlu până aproape de finalul sezonului, dar a pierdut trei meciuri la rând și antrenorul Fatih Terim a luat decizia de a părăsi gruparea din campionatul Greciei. Fatih TerimFoto: Giannis Papanikos / Zuma Pres

FOTO Funcționarii din Guvern au intrat în grevă japoneză

HotNews acum 4 ore
Funcționarii din cadrul Guvernului au intrat vineri dimineață în grevă japoneză deoarece premierul Marcel Ciolacu le-a refuzat majorarea salariului de bază, potrivit Sindicatului angajaților din Executiv. Protest la Palatul VictoriaFoto: Sindicatul

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°