Nu e şofer care să n-o fi călcat-o pe roşu! Nu e şofer care să se oprească exact la galben. Eu cred că o fac cel puţin o dată pe săptămînă. De ce? Simplu! Mă consider astfel răzbunat. Mi se pare astfel că stînd lemn nu iau atitudine faţă de gîtuirea circulaţiei, tîmpeala unor idioţi din trafic ce cred că şoseaua e numai a lor şi nu se uită la semafor cînd se face verde. Pe scurt, bag tare pe roşu. Vreau roşu ca să-mi umplu de sînge creierii, ca să fiu bărbat în intersecţie, ca să nu fie altul ca mine, ca să ajung mai repede la şapte metri mai înainte unde e alt semafor. E o atitudine roooşullllll! Nu mai e nici o etică. Roşul îţi ia minţile, după încordarea statului ca popîndăul. Îi tragi o bezea astfel ultimului prost care nu are curaj s-o ia după tine, tot pe roşu, îi marci un fuck you hegelian ori pietonului ce vrea să treacă pe la zebră-lepră, ori celui în drept să treacă pe strada din faţa ta, cretinului care trece fiindcă i se pune verdele. Sîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîînt cel mai tare că trec pe roşu! Îmi înfrîng spaimele uitîndu-mă în oglinda retrovizoare ce nu-mi arată nici un poliţist, nici omaşină de Poliţie. Nimic. Conştiinţa mea? Haide, mă, e doar conştiinţa mea! Nu e atît de labă ca să mă trădeze în momentele mele de mare şi tare, că nu-i mai dau mîncare să mănînce, o dau la curve să o ia la mişto, o dau şefilor de aurolaci s-o pună să sugă un ban în intersecţii. Bă, şi dacă chiar mă umflu în pene o calc cu maşina. Merg pe o stradă laterală, duminica la ora 22,33, cînd se culcă mitocănimea cu maşină, şi o calc în toate direcţiile! Ce conştiinţă, mă, la volan e piciorul pe acceleraţie şi ochiul, să nu mă calce vreun tîmpit, în rest, mă descurc, mă strecor. E meseria mea, de asta am permis, de asta m-am născut a doua oară cînd mi-am luat maşină. Mama m-a ţinut în lichidul amiotic şi mi-a dat drumul în lume, maşina mă ţine în aer condiţionat şi muzică ş