Fostul dinamovist dezvăluie cum a trăit transferul la Udinese, cum se descurcă în viaţa de zi cu zi în Italia şi de ce merge cu Mercedes, deşi Dacia e sponsorul principal al clubului.

Udine e ca o închisoare pentru fotbalişti. Aici, Balotelli şi-ar pierde cu siguranţă umorul şi, probabil, ar căuta disperat un leac împotriva plictiselii. Oraşul din nordul Italiei găzduieşte 100.000 de suflete, mai puţin decît Botoşaniul, de exemplu. Are doar o piaţetă, un centru istoric discret, două-trei cluburi de noapte, cîteva baruri şi un mall.

Note bune la italiană

"Oraşul ăsta e un cantonament continuu", îi place lui Gabi Torje să spună. Poate fi o explicaţie a faptului că Udine nu apare în ghidurile turistice cu recomandări din Italia. Fotbaliştii de-aici sînt cu gîndul doar la stadion şi la ce magii mai pot face cu mingea. Consecinţa: echipa uimeşte în Serie A, ajungînd pe locul 3, la două puncte de liderul AC Milan.

Torje are aproape 4 luni de cînd a ajuns în "uzina" în care Francesco Guidolin încearcă să creeze un Arsenal de Serie A, cu puşti extrem de talentaţi. "Udine e un oraş foarte liniştit, iar în afară de restaurante şi de cîteva magazine unde să mergi să-ţi cumperi nişte haine nu ai ce face. Eu însă nu mă pot plictisi pentru că avem cîte două antrenamente pe zi, plus cursuri de italiană. Seara cad lat!", explică mijlocaşul de 22 de ani. Apoi ţine să puncteze, mîndru: "Azi, ne-au dat rezultatele la testul de italiană. Învăţ cu ghanezul Badu, cu columbianul Armero şi cu alţii. Am făcut 85 la sută bine şi sînt cel mai bun din clasă".

Singurătatea

Transferul de la Dinamo în Italia a fost ca o teleportare pentru fotbalistul de 22 de ani. "În două zile s-a rezolvat totul, nici nu am realizat ce se întîmplă. N-am avut timp să mă gîndesc ce o să fac, cum o să fie să schimb ţara, colegii, cultura, totul. Cînd m-am suit în