Astazi, in era Whatsapp-ului, discutiile nu mai sunt ceva "normal". E mult mai usor sa trimiti un mesaj scris rapid care nu include doar niste litere si semne de punctuatie, decat sa vorbesti cu cineva, sa ai grija la inflexiunile vocii, sa-i transmiti o stare. E mult mai usor sa scrii decat sa-ti asumi riscul unei conversatii cu pauze, cu greseli, cu erori de comunicare.
Inainte, o familie avea un telefon. Un televizor. Un aparat radio. O masina. Un computer.
Astazi avem doua masini, patru telefoane, doua televizoare, x ipoduri, y combine audio, tablete, trei computere.
Inainte, se manca impreuna cu toata familia. Acum, fiecare mananca unde apuca, atunci cand apuca, ce apuca, de obicei singur, in fata unui ecran (tv, tableta, telefon- TTT pe scurt!).
Inainte se discuta si se luau deciziile in familie. Se calatorea cu familia. Se petrecea weekendul cu familia. Se mergea in vizita la familii, cu familia ta. Exista o senzatie de contopire cu membrii familiei, de unicitate. De grup in care fiecare executa anumite functii pentru a se ajunge la rezultate comune.
Astazi, in era Whatsapp-ului, discutiile nu mai sunt ceva "normal". E mult mai usor sa trimiti un mesaj scris rapid care nu include doar niste litere si semne de punctuatie, decat sa vorbesti cu cineva, sa ai grija la inflexiunile vocii, sa-i transmiti o stare. E mult mai usor sa scrii decat sa-ti asumi riscul unei conversatii cu pauze, cu greseli, cu erori de comunicare.
Ne transformam in roboti, scriem din mers, fara sa privim ecranul telefonului, dictam prin comenzi vocale unui robot, cum e Siri, scriem emailuri cu tot felul de rugaminti atunci cand ne e rusine sa telefonam. Evitam cat se poate de mult latura umana a comunicarii, latura calda si autentica.
La intalniri prin cafenele nu mai discutam, nu