Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii, obligaţi să verifice asiguraţii pe calculator

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 12 februarie 2013 ·

Bucureştenii vor merge la casa de asigurări pentru a cere adeverinţe doar în cazuri speciale, dacă verificarea calităţii de asigurat, făcută online, arată neconcordanţe

Simplificarea modului în care se poate obţine adeverinţa de asigurat în sistemul de sănătate a devenit realitate. Astfel, bolnavii care figurează în SIUI (sistemul informatic al asigurărilor de sănătate) ca având calitatea de asigurat pot obţine aceste adeverinţe online de la medicul de familie.

Prevederea este cuprinsă în Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale pentru 2013-2014. Numai cei care figurează ca neasiguraţi sau statusul lor din sistem nu este cel real trebuie să se adreseze caselor de asigurări de care aparţin.

Adeverinţele vin prin poştă

Ieri, la Bucureşti, a fost deschis ghişeul unic pentru pacienţi, sistem menit să elimine cozile şi listele de la Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti (CASMB). Mariana Florescu are 65 de ani şi a venit la CASMB pentru a obţine o adeverinţă de asigurat pentru fratele ei. „El este nedeplasabil şi până la jumătatea anului trecut era în evidenţele medicului din familie. Pentru că nu a fost la o întâlnire de confirmare a diagnosticului, medicul de familie l-a radiat din sistem. Acum, el nuşi mai poate urma tratamentul fără această adeverinţă”, a explicat femeia. Birou unic pentru asiguraţii din sănătate

Gheorghe Iana, noul preşedintele- director general al CASMB spera ca aglomeraţia să dispară pe măsura procesării cererilor, în circa două săptămâni: „Am mărit programul de lucru cu publicul la şapte ore pe zi, de luni până joi, începând cu ora 8,30 şi sperăm ca numărul cererilor procesate să crească la 300 pe zi de la 150. Pacientul depune dosarul cu toate actele necesare, completează o cerere şi adeverinţa îi vine acasă, prin poştă în şapte zile”, a explicat Iana. Pentru cazurile urgente, adeverinţa de as

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 5 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 6 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 10 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 7 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 6 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 7 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 6 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 10 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

8°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°