Cert e ca, reincarnat in Tarlev, Voronin va continua sa ne manince din sanse si, implicit, din viitor. Schimbarea de care unii isi leaga, dupa tipic, sperante dintre cele mai fierbinti, va fi - parol! - o batuta cinica pe loc... Daca acum citiva ani, cind ii luam o declaratie despre importanta sportului in viata sociala (ma rog, comanda unui falos cotidian de la noi), cineva mi-ar fi spus ca Tarlev se va sumeti odata sa aspire si la postul de presedinte, dupa ce va fi facut zob notiunea de premier, nu l-as fi crezut, fireste, nici in ruptul capului. Era deja o stupoare faptul ca un ins atit de peltic, inapt sa duca o propozitie pina la capat, mai mult sugerind decit exprimind, ca intr-o era a prelocutiei, este sef de executiv. Nu zic ba, premierul trebuie sa fie om de actiune, bun organizator, pricepator la cele tehnice - un fel de bacan mai evoluat, ca sa folosesc termenul lui Mircea Dinescu. Dar sa se exprime eliptic, lasind la discretia interlocutorului suspensiile, denivelarile de sens - discurs deficient si logic, si stilistic (despre bunul sau simt, ca despre cei raposati, numai de bine!) - asta virfuia capita! Chiar daca turma se bilbiie, pastorului i se cuvine sa fie coerent. Putini, totusi, erau cei care, la inceput, cunosteau ratiunea pentru care un asemenea individ a ajuns ditamai premier. Nu-i vorba ca intr-o tara in care o jumatate din populatie cotizeaza din neagra strainatate pentru elementarul celor de acasa a fi sef de executiv comporta cam acelasi efort pe care il presta odinioara, la arat, musca fabulistului. Nu ai nevoie de calitati, eventual remarcabile, ci de absenta lor desavirsita; nu personalitate, viziune, concepte bine articulate, planuri minutios deduse din conformatia realitatii, din propensiunile geo-politicii s.a.m.d.; ci tabula rasa, daca se poate. De ce? Buna intrebare! Unora le-a trebuit tocmai doua mandate ca sa afle raspunsul, dar,