Povestea oficiala depanata de gigantul alimentar Nestlé spune ca in 1930 guvernul Braziliei, confruntat cu o supraproductie de cafea pe care si-ar fi dorit sa o stocheze pentru a o scoate pe piata in anii cu vaci slabe, a luat legatura cu compania elvetiana, cunoscuta deja international ca producator de lapte praf (preparat inventat de parintele-fondator, cel care a dat si numele firmei, farmacistul Henri Nestlé, 1814-1890).
Dupa sapte ani de munca in laboratoarele de pe malurile lacului Leman (istoria oficiala nu ne spune daca Brazilia a contribuit sau nu financiar la aceste cercetari...), echipa de la Nestlé a definitivat solutia de a conserva, prin uscare si maruntire, cafeaua, pastrându-i o parte din aroma naturala. Noul produs, cafeaua solubila, a fost botezat Nescafé - acronim din Nes(tlé) si café, a fost imediat inregistrat ca marca si lansat, cu un involuntar simt al umorului, pe 1 aprilie 1938. Al Doilea Razboi Mondial, care avea sa izbucneasca nu peste multa vreme, a si intârziat, dar a si grabit expansiunea noului produs: cafeaua solubila facea parte din ratia soldatului american eliberator al Occidentului european. In anii '50, stafeta popularizarii a fost preluata de adolescenti, care se adunau in cluburi sa asculte, la o cafea, noua muzica la moda, rock'n'roll. De aici incolo, nimic spectaculos - produsul se diversifica prin perfectionarea tehnicilor de obtinere si, prin abile campanii de promovare, devine tot mai cunoscut. Atât de cunoscut, incât "nescafé" devine substantiv comun (fr. nes, nescafé, sp. nescafé), sinonim cu "cafea solubila" (sau "cafea instant"). Românii consumau, nu stim daca si inainte, dar cu siguranta dupa 1970, nescafé (cuvântul era mai frecvent folosit, in limbajul familiar, sub forma contrasa "nes", uneori chiar diminutivata "nesulet"), chiar daca produsul de pe rafturile magazinelor nu era al firmei Nestlé (Nestlé a