Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, internat la Spitalul Floreasca

Publicat in Gandul, marți 15 ianuarie 2013 ·

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, este internat la Spitalul Floreasca din Capitală, fiind transferat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde fusese adus de urgenţă, luni seară, după ce i s-a făcut rău, el acuzând probleme cardiace.

Constantin Nicolescu a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti luni seară, după ce i s-a făcut rău, acuzând probleme cardiace, iar ulterior medicii l-au trimis cu o ambulanţă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Leonard Grecescu, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, că Nicolescu a ajuns luni seară, în jurul orei 21.00, la SUUB, cu probleme cardiace, ulterior fiind trimis la Spitalul Floreasca.

Nicolescu a fost internat luni seară la Spitalul de Urgenţă Floreasca, un prim diagnostic fiind "angor" (durere toracică ce poate iradia spre gât, maxilar inferior sau braţe, consecinţă a unei slabe irigări a inimii), a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, medicul Bogdan Opriţa.

El a precizat că preşedintele CJ Argeş este în observaţie.

În luna septembrie a anului trecut, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu (67 de ani), a fost internat la Spitalul Floreasca din Capitală, după ce i s-a făcut rău la DNA Piteşti, unde fusese citat de procurori pentru a-i fi prezentate învinuirile într-un nou dosar privind fraude cu fonduri europene.

Nicolescu a fost diagnosticat atunci cu sindrom coronarian acut, fiind internat, timp de o săptămână, la Secţia de Terapie Intensivă coronarieni.

În toamna anul trecut, procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva lui Constantin Nicolescu şi a altor 11 persoane, pentru fraude cu fonduri Phare de peste 1,2 milioane de euro, în cazul construcţiei podului de la Căteasca.

În 18 mai, pr

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum o ora
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 48 minute
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 39 minute
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 3 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum o ora
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum 2 ore
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 5 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

13°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

23°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°