Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procesele lui Năstase - "Trofeul calităţii", primul dintre cele trei finalizat

Publicat in Romania Libera, miercuri 20 iunie 2012 ·

"Trofeul calităţii", un caz mamut care a însemnat audierea a aproximativ 1000 de martori, este primul din cele trei procese în care este inculpat fost premier Adrian Năstase care s-a finalizat, potrivit Mediafax.

Procesul, referitor la strângerea de fonduri pentru campania electorală a liderului PSD din 2004, Adrian Năstase, s-a încheiat după mai mulţi ani de sincope. Deciziiile definitive în alte două dosare - "Mătuşa Tamara" şi Zambaccian - încă sunt aşteptate.

Din 2005, dosarele referitoare la Adrian Năstase sunt subiect de discuţie la Bruxelles, iar Comisia Europeană a făcut nu o dată referire la soluţionarea cazurilor de corupţie la nivel înalt, în speţă fostul premier PSD şi fost preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Totul a început cu sesizarea Alianţei PNL-PD către Parchetul Naţional Anticorupţie (PNA, devenit DNA) la sfârşitul lunii august 2004, în care se cerea cercetarea legăturii dintre achiziţionarea de către Adrian Năstase (pe atunci prim-vicepreşedinte PDSR şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor) a unui teren al fostului deputat PDSR Gabriel Bivolaru şi susţinerea pe care acesta a primit-o de la Năstase în timp ce era cercetat penal, în 1997.

Potrivit sesizării - semnată de Mona Muscă, membru în CNC al Alianţei - Năstase a cumpărat, în 1998, un teren de 700 de metri pătraţi în strada Zambaccian, la un preţ de 11.000 de dolari, "de 25 de ori mai mic decît preţul real, de piaţă, al terenului". Terenul a ajuns la Năstase după ce Bivolaru l-a vândut, în 1996, soacrei sale, Elena Sotec. După doi ani, el a fost cumpărat, în timp ce Bivolaru era cercetat penal, de Athena Marianthi Teodoru, care l-a vândut cabinetului de avocatură "Adrian Năstase", se arată în sesizare.

În septembrie 2004, PNA a informat că dosarul privind modul de achiziţionare a unui teren de către premierul Adrian Năstase a fost închis, procurorii susţin

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 7 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 7 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 8 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Strat de zăpadă gros de peste 4 metri, pe Transfăgărășan

Tribuna acum 6 ore
Nu au trecut decât câteva zile de când drumarii anunțau că încep deszăpezirea Transfărășanului și că spectaculosul drum ar putea fi deschis mai devreme decât de obicei. Joi, lucrătorii au dat de greu, confruntându-se cu un strat de zăpadă bătătorită

Marcel Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

News.ro acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

Vremea

București
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°