Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corb la corb isi scoate ochii

Publicat in Romania Libera, joi 16 iulie 2009 ·

In Parlamentul European, Corneliu Vadim Tudor si Gigi Becali vor fi printre cei mai izolati deputati. In ciuda afirmatiilor razboinice ale liderului PRM, Vadim Tudor si Becali nu isi vor putea face auzita vocea decat cu mare greutate, principalul motiv fiind unul de natura administrativa: ei nu fac parte din nici un grup politic. In ciuda predictiilor multor analisti, facute in perioada de dinaintea alegerilor europene, iata ca, pana la urma, dreapta extrema din Parlamentul European nu a reusit sa isi creeze un grup parlamentar, o formatiune proprie. Extremistii au devenit astfel "non-inscrisi", ceea ce in Parlamentul UE echivaleaza cu "neputinciosi". Pe 1 iulie se anuntase, e drept, crearea unui grup, insa acesta s-a dovedit a nu intruni numarul necesar de membri. Oricum, Vadim si Becali nu fusesera invitati sa faca parte din el. E de inteles de ce.

Oamenii s-au ars o data, in urma cu doi ani, cand grupul extremei drepte s-a dislocat prin plecarea simultana a Alessandrei Mussolini, nepoata dictatorului italian cu acelasi nume, si a membrilor Romaniei Mari care se certasera cu aceasta si care au parasit grupul in semn de protest. Alessandra Mussolini tocmai ce declarase ca "pentru romani delincventa este un mod de viata". Extrema dreapta a ramas atunci fara grup parlamentar, ceea ce a avut consecinte foarte concrete, in primul rand pierderea dotarii financiare la care are dreptul un grup parlamentar si care pentru respectivul grup ar fi insemnat peste un milion de euro pe an, bani proveniti din buzunarele contribuabililor europeni.

In realitate insa, asa cum a aratat-o incidentul din 2007, un asemenea grup ar putea functiona numai cu mare greutate. Extrema dreapta nu are o platforma politica coerenta si nici nu ar putea avea. Nimic nu ar apropia Partidul pentru Independenta Marii Britanii (UKIP, 13 membri in Parlament) de Romania Mare. UK

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul Hamas. Acuzaţiile sunt de crime de război şi crime împotriva umanităţii / Reacţii dure din Israel / Reacţii la nivel internaţional

Mediafax acum 2 ore
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar şi premierul israelian Benjamin Netanyahu. Procurorul CPI: Există toate motivele să credem că prim-ministrul israelian Netanyahu este responsabil penal pentr

Israelul consideră „o ruşine istorică” cererea procurorului CPI de emitere a mandatului de arestare pentru Netanyahu

Adevarul acum o ora
Ministrul israelian de externe, Israel Katz, a calificat luni drept o „decizie scandaloasă” cererea procurorului Curţii Penale Internaţionale (CPI) de emitere a unor mandate de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu şi ministrul

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum o ora
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum 36 minute
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă

News.ro acum 3 ore
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 3 ore
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Kremlinul subliniază legăturile puternice cu Iranul. Putin l-a sunat pe preşedintele interimar

Adevarul acum 39 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a telefonat luni noului preşedinte interimar al Iranului, în timp ce Moscova şi-a exprimat clar dorinţa de a menţine şi de a-şi aprofunda relaţiile cu Teheranul, în pofida morţii subite a preşedintelui Ebrahim Raisi

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum 3 ore
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

Doi morţi şi zece răniţi în China, într-un atac cu cuţitul comis de o femeie într-o şcoală primară la Guixi

News.ro acum 3 ore
O femeie a ucis cu cuţitul două persoane şi a rănit alte patru luni, într-o şcoală primară în centrul Chinei, potrivit poliţiei locale, citată de postul de stat CCTV, relatează AFP. Atacul a avut loc către prânz, n oraşul Guixi, în provincia Jiangxi

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

25°
lun.

15°/25°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°