Etapa a VIII-a a celei de-a treia ligi a programat două derby-uri locale. La Tărlungeni, gazdele de la Unirea au primit vizita predelenilor. Cu toate că ambele echipe se află în zona primejdioasă a clasamentului, meciul s-a încheiat aşa cum a început. Predelenii au câştigat un punct bun în deplasare, iar uniriştii au pierdut două puncte la adevăr. În celălalt derby (impropriu zis derby), la Sf. Gheorghe, FC Royal a condus cu 2-0, dar bodenii au revenit şi au câştigat. Oaspeţii au acuzat arbitru că a acordat un penalty inexistent. Săcelenii, cu un nou antrenor pe bancă, au avut o bună prestaţie, dar nu au reuşit să învingă, iar cu cele 7 puncte penalizare, echipa navighează în partea a doua a clasamentului.
Tandemul din fruntea clasamentului, Victoria Brăneşti şi Conpet Ploieşti sunt singurele echipe care nu au suferit vreo înfrângere. Brăneştenii au dispus de Electrosid la un scor de forfait, iar Conpet, de o fostă divizionară B, Chimia Brazi. Două partide s-au încheiat cu remize albe, cel de la Clinceni, cu Videle, şi din Cotroceni, între Progresul şi Kaproni.
În clasament, două formaţii bra-şovene se află sub linia care marchează retrogradarea, iar a treia se află la limită.
În seria a VI-a, formaţia făgără-şeană Inter – Ena, a suferit o nouă înfrângere, de data aceasta la Cisnădie şi se află pe penultimul loc al clasamentului.
Seria a III-a
Meci nul, ca şi scorul
Unirea Tărlungeni –
CF Predeal 0-0
Unirea: Târziu – Săndulache, Simion, Sima – Vlăsceanu, Ursu (57 Vâlcu), Coteanu, Păsculescu (70 Vajda), Voicu – Harap (75 Szabo), Spătaru. Consilier tehnic: Gelu Moldovan.
CF Predeal: Grigoraş – Şerban, Ceauşel, Lucian Iorcic – Iacob, Dră-guţ, Ciocan (70 Gonţa), Spetcu (80 Blaj) – Lupu, Budac (60 Bodean), Bârcu (75 Alin Iorcic). Antrenor: Decebal Câmpeanu.
Din nou cele două formaţii s-au dovedit deficita