Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Requiem de Mozart cadoul Filamonicii de Paşti

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 2 aprilie 2012 ·

Filarmonica de Stat Târgu Mureş păstrează tradiţia programând două concerte vocal simfonice extraordinare de Paşti.

Primul concert este programat miercuri, 4 aprilie, ora 19, la Sala Mare a Palatului Culturii. Concertul, dirijat de Maestrul Shinya Ozaki, aduce în faţa melomanilor una din lucrările fundamentale ale muzicii universale, “Requiem” de Wolfgang Amadeus Mozart.

“Avem un concert vocal simfonic extraordinar de Paşti cu o lucrare consacrată a genului vocal simfonic şi care reuşeşte prin atmosfera pe care o creează să ne aducă oarecum aproape sufleteşte de suferinţele Mântuitorului. Sunt nişte pagini extraordinare, inculse în această operă monumentală care este “Requiemul” de Wolfgang Amadeus Mozart. O lucrare de referinţă a literaturii vocal simfonice a acestui gen minunat, iar acum în prag de sărbători pascale, ne aduce aminte de patimile Mântuitorului. Trăim prin asemenea muzică nişte momente de excepţie, de reculegere şi aducere aminte faţă de cei care au trecut la cele veşnice” ne-a declarat Vasile Cazan, dirijorul Corului Mixt al Filarmonicii.

Alături de Corul Mixt şi Orchestra Filrmonicii cei care vor da viaţă operei semnate de Mozart sunt patru solişti de excepţie, Lucia Bulucz, sopran, Ana Rusu, alt, Szerekován János, tenor şi Sándor Árpád, bas. “Este o lucrare care este monumentală prin drama pe care o creează corul şi soliştii vocali, prin acele momente unice în istoria muzicii, pentru că Mozart însuşi este unic prin limbajul lui, prin felul de a scrie o muzică absolut inspirată, şi asta se vede şi în Requiem. Sunt părţi de un mare dramatism, dacă ne gândim la Kyrie din introducere sau Lacrimosa, părţi care fac efectiv să se taie atmosfera cu această muzică funebră care aduce atâta dramă şi suferinţă, care de fapt reprezintă drama umană,” ne-a declarat Vasile Cazan.

“Concertul pentru două piane şi orchestră în re minor”, de

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 3 ore
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum o ora
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Marcel Ciolacu: Sectorul comunicaţiilor electronice are rol strategic pentru România

Mediafax acum 45 minute
Şeful Executivului a găzduit luni şi ceremonia de semnare a Memorandumului de Înţelegere pentru cooperare în domeniul comunicaţiilor electronice între România şi Qatar, parafat de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementar

Premierul Marcel Ciolacu, vizită oficială în Turcia, marţi, la invitaţia preşedintelui Erdoğan: Turcia este principalul partener comercial non-UE al României; Ne-am propus să creştem schimburile comerciale la 15 miliarde de dolari

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu efectuează marţi o vizită oficială în Turcia, la invitaţia preşedintelui Erdoğan, el urmând să fie însoţit de o delegaţie de miniştri. Premierul transmite că Turcia este principalul partener comercial non-UE al României şi c

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum 2 ore
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Un candidat PSD la o primărie din Vaslui, reținut după ce a încercat să mituiască doi polițiști

HotNews acum o ora
Maricel Gîfu, fost primar al comunei vasluiene Pogana până în 2020 și actual candidat din partea PSD pentru aceeași funcție, a fost reținut duminică, pentru dare de mită. PolițieFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Bărbatul a fost prins în flagr

Meteo: Temperaturi de vară și val de ploi consistente în următoarele două săptămâni

HotNews acum o ora
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi apropiate de cele normale în următoarele două săptămâni, în toate regiunile din țară, dar vor fi oscilații de temperatură și intervale de ploi consistente, după data de 22 mai și în primele zile ale lun

Ryanair: Tarifele din această vară vor fi mai scăzute, deşi avioanele nu vor fi pline

Mediafax acum 45 minute
Directorul executiv Michael O'Leary a declarat luni că cererea generală de zboruri a fost „pozitivă", dar a avertizat că „preţurile recente se situează sub aşteptările firmei", raportează Financial Times, citat de Ziarul Financiar. Directorul execut

Comisia Europeană își explică ajutorul acordat Iranului pentru găsirea elicopterului prezidenţial

HotNews acum 45 minute
Comisia Europeană a transmis luni că ajutorul pe care l-a oferit duminică pentru căutarea elicopterului în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi a fost acordat fără „motivaţii politice”. Amintim că preşedintele iranian Ebrahim Raisi și min

Tesla vrea să ofere discounturi cumpărătorilor de flote auto din Europa

Adevarul acum 22 minute
Tesla ia măsuri pentru a calma unele companii europene de leasing, după ce repetatele reduceri ale preţului de vânzare cu amănuntul au afectat valoarea flotelor lor, iar ritmul lent al activităţilor de la service şi reparaţiile scumpe i-au supărat p

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°