Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mijlocaşul braşovean Alex Chipciu a părăsit lotul naţional de tineret

Publicat in Adevarul, luni 11 octombrie 2010 ·

Convocat la naţionala de tineret a României, pentru dubla cu Anglia, mijlocaşul echipei FC Braşov, Alex Chipciu, s-a accidentat la piciorul drept şi a fost nevoit să părăsească lotul naţional.

Alex va efectua mâine dimineaţă un control amănunţit şi ar putea lipsi de pe teren la meciul din etapa a XI-a, când FC Braşov va întâlni, luni, pe propriul teren, pe Universitatea Craiova.

„Am simţit dureri la muşchii aductori ai piciorului drept. Sper să nu fie ceva grav şi să pot prinde lotul pentru meciul cu Universitatea Craiova. Important este ca accidentarea să nu fie gravă şi să fiu apt de joc cât mai rapid.

Ne aşteaptă un meci extrem de dificil în campionat şi trebuie să obţinem toate cele trei puncte. Îmi pare rău că am fost nevoit să plec de la lotul de tineret, mai ales că echipa se află în faţa unui meci extrem de important.

O să le ţin pumnii băieţilor şi sunt convins că pot câştiga meciul cu Anglia şi vor obţine calificarea la Campionatul European. Este o generaţie foarte bună, care poate face performanţă", a declarat Alexandru Chipciu, pentru site-ul oficial al FC Braşov.

Un alt jucător cu probleme medicale este portarul Gabi Kajcsa, care a suferit o ruptură musculară şi va sta departe de gazon circa trei săptămâni. „Marc este suspendat, iar Chipciu şi Kajcsa s-au accidentat.

Este ghinion curat, însă trebuie să trecem peste aceste probleme de lot şi să dăm totul pentru a câştiga meciul cu „U" Craiova. Trebuie să iasă soarele şi pe strada nostră după perioada mai puţin fastă din ultima vreme", a declarat antrenorul Daniel Isăilă.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum o ora
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Un bărbat a murit după ce a fost împușcat în piept, la o partidă de vânătoare

Press Alert acum 40 minute
Foto: Arhivă Tragedie la vânătoare, joi seara, în zona localității hunedorene Boholt. Un bărbat a murit după ce arma unui coleg s-a descărcat accidental. „La data de 2 mai 2024, în jurul orei 21:55, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată prin int

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum 2 ore
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 4 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 3 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum o ora
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum 2 ore
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

FMI: Europa de Est va devansa în curând sudul Europei la capitolul standard de viaţă. Migrația muncitorilor din Est spre Sud a început să se oprească

G4Media acum 56 minute
La aproape patru decenii de la colapsul Uniunii Sovietice, standardele de viaţă din ţările care au ieşit de pe orbita URSS pentru a se alătura Uniunii Europene urmează să le devanseze pe cele ale ţărilor din sudul blocului comunitar, transmite Bloom

Directorul Teatrului Național din Timișoara, Ada Hausvater, în Top 100 Manageri

Timpolis acum 51 minute
Ada Hausvater. Sursă foto: TNT Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, a fost inclusă în Capital Top 100 Manageri, ediția 2024.   Capital Top 100 Manageri reprezintă rezultatul analizei desfășurate la

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

23°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°