Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oamenii cu cel mai relaxat stil de viaţă

Publicat in Gandul, marți 5 mai 2009 ·

Francezii nu-şi dezmint reputaţia de gurmanzi şi de oameni care adoptă un stil mai relaxat de a trăi, alocând mai mult timp pentru a mânca şi a dormi decât locuitorii oricărei alte ţări din rândul celor dezvoltate, potrivit unui studiu, citat de Reuters.

Francezul obişnuit doarme aproape 9 ore în fiecare noapte, cu peste o oră mai mult decât un japonez sau un coreean, aceştia fiind şi cei care au la dispoziţie cel mai puţin timp pentru odihnă din grupul testat, care include 18 state ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Americanii sunt următorii în clasament, cu aproximativ 8,5 ore dormite în medie pe noapte, iar spaniolii completează podiumul.

Tot francezii ocupă prima poziţie şi când vine vorba de timpul petrecut la masă în timpul unei zile, peste două ore, deşi fast-food-urile sunt frecventate de tot mai mulţi cetăţeni. Mesele lor sunt aproximativ de două ori mai lungi decât ale mexicanului obişnuit, care nu alocă decât o oră în acest sens, potrivit raportului OCDE despre obiceiurile de muncă, masă şi sănătate în Asia, Europa şi America de Nord şi Sud.

Cetăţenii japonezi, deşi dorm mai puţin şi sunt împovăraţi de orele lungi petrecute la birou şi deplasările de durată către serviciu, petrec şi ei aproape două ore pe zi mâncând. Astfel, se plasează exact sub francezi şi înaintea neo-zeelandezilor. Puţinul timp liber rămas după serviciu, mese şi drumuri, japonezii îl folosesc uitându-se la televizor sau ascultând radioul, aceste activităţi ocupând aproximativ 47% din timpul liber al japonezului obişnuit.

Studiul OCDE a dezvăluit şi că bărbaţii din Italia au în medie cu aproximativ 80 de minute mai mult timp liber pe zi decât femeile din această ţară, deoarece aceştia nu prea se ocupă cu curăţarea casei, această sarcină revenind femeilor.

Cercetarea a fost desfăşurată do

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 9 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 5 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 7 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 6 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 9 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 8 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 5 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 4 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum 3 ore
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Vremea

București
acum

11°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

10°
mie.

10°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

10°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

13°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/22°