Revoluţia din 1956 este adânc înscrisă în memoria Budapestei şi a întregii Ungarii.

Prima decadă a lui noiembrie este mereu asociată cu „Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie”, matricea comunismului internaţional. Însă, începutul acestei luni mai are şi o altă semnificaţie, în Europa Centrală şi de Est: la 4 noiembrie se împlinesc cincizeci şi şapte de ani de la asaltul brutal al armatei sovietice împotriva Budapestei. A fost, în fapt, cea de-a doua intrare, mult mai hotărâtă şi mai violentă, a forţelor URSS în capitala maghiară, după ce prima apariţie nu făcuse decât să stimuleze acţiunile anticomuniste.

Revoluţia din 1956 este prea adânc înscrisă în memoria colectivă a capitalei maghiare şi a întregii ţări pentru a fi uitată, chiar dacă numărul celor care îşi amintesc acele clipe este, pe an ce trece, tot mai mic. Pentru propaganda comunistă, a fost o intervenţie a forţelor sovietice frăţeşti, pentru înlăturarea şi pedepsirea contrarevoluţionarilor care, sprijiniţi de imperialiştii occidentali, voiau să devieze ţara din drumul ei către socialism. Pentru orice observator de bună credinţă, a fost o intervenţie brutală împotriva unei ţări suverane care, deşi începuse să fie sfâşiată de violenţe între forţele fidele regimului şi insurgenţii anticomunişti, ar fi trebuit să-şi poată hotărî singură destinul.

Este o acţiune care înlătură orice iluzii în privinţa atitudinii sovietice faţă de Europa Centrală şi de Est şi a stilului practicat de Moscova în situaţii de criză internaţionale. De altfel, o zi mai târziu – pe 5 noiembrie – URSS transmitea Israelului, Franţei şi Marii Britanii ameninţări ce nu excludeau loviturile nucleare, dacă acestea nu încetau imediat ostilităţile împotriva forţelor egiptene, în criza Suezului. Anticolonialismul convenabil, în afara sferei de influenţă decupate în 1945, se armoniza cum nu se poate mai bine cu colonialismu