Glasul său unic trece uşor de la cântecul de jale la cel de joc şi voie bună, iar repertoriul său este rodul căutărilor de nestemate folclorice.
Femeie frumoasă, cu ochi grăitori şi mărgele la gât, plină de gânduri bune şi iubire de Dumnezeu. Aşa i-au făcut românii icoana încă de pe vremea când solista din Bucovina îşi desena tinereţea pe vechile discuri de pick-up. Un lucru este însă bătut în cuie şi Sofia Vicoveanca nici în ruptul capului nu o să-l trădeze: repertoriul, din care nu lipsesc cântecele de dragoste şi de dor, bocetele, cântecele de joc sau baladele.
„Oriunde aş merge, la nuntă sau la emisiuni, am acelaşi repertoriu. Nu cânt niciodată la comandă. Vă spun că nu am nicio melodie din creion, toate sunt din popor. Am străbătut satele româneşti şi am adunat tot ce cânt acum“, spune cu mândrie Sofia Vicoveanca.
„Lui Dumnezeu îi plac oamenii harnici“
Artista se bucură acum de apariţia ultimului album ca de aducerea unui copil pe lume. Conţine 24 de piese, iar titlul transmite exact starea de spirit pe care interpreta o are pe scenă: „Singură-mi fac voie bună“. Dar până să ajungă aici, a trecut prin multe greutăţi. Pentru ea, copilăria a rămas în urmă, precum un cer furios.
„Am fost refugiată, vai de capul meu. La şapte ani am învăţat să cos, să ţes, să aduc un strop de lapte în casă. Dumnezeu însă a avut grijă de mine pentru că el iubeşte omul cinstit. Lui Dumnezeu îi plac oamenii harnici“, adăugă cântăreaţa. Tatăl său a fost luat prizonier de către ruşi, după ce Bucovina de Nord a fost anexată Uniunii Sovietice, iar ea împreună cu mama, Veronica Fusa, şi cei trei fraţi ai săi s-au refugiat în Vicovul de Jos. De aici i se trage şi numele de scenă, Vicoveanca, predestinat să ducă mai departe tradiţiile din Bucovina.
Un muzeu lăsat moştenire
Pentru că nu poate trăi în afara datinei, Sofia şi-a deschis propriul muzeu, în c
