Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clipe plăcute în living!

Publicat in Jurnalul, joi 12 martie 2009 ·

Numărate sunt orele până la zilele de week-end. Dacă alegi să-l petreci acasă, cu siguranţă că spaţiul în care vei sta cea mai mare parte a timpului va fi sufrageria, camera de zi sau livingul (cum i se spune, cel mai adesea).

Este unul dintre motivele pentru care am ales să tratăm acest subiect. Un alt motiv, ce a constituit şi el o premisă determinantă în alegerea tematicii actuale este acela că, în această cameră se consumă cele mai frumoase momente împreună cu apropiaţii şi familia. Şi, ca să facem cumva legătura cu realitatea zilelor noastre, de astfel de clipe agreabile avem mare nevoie pentru a trece cu brio peste încercările economice, financiare şi sociale la care suntem supuşi vrând-nevrând.

Punctând toate acestea, parcă deodată importanţa zonei de zi, din întregul amenajării unei case, devine primordială. Locul în care familia se reuneşte la finalul fiecărei zile ori în cursul sărbătorilor importante de peste an trebuie atent gândit şi amenajat în spiritul preferinţelor membrilor ei. Şi... să nu uităm şi de oaspeţii care vor trece negreşit pragul casei şi care trebuie să se simtă confortabil, în primul rând.

Acestea fiind spuse, vă propunem în numărul actual o suită de elemente care "să resolve" trei tipuri diferite de living: un living modern şi natural în acelaşi timp, un living minimalist, mai masculin şi hight tech, ori un living cu un aer retro-funky, pentru cei mai nonconformişti dintre dumneavoastră.

Şi pentru că unul între elementele de impact major într-o încăpere este acoperirea decorativă a pereţilor vă propunem două subiecte în acest sens. O dată alegerea culorii pereţilor pentru a reuşi un ambient relaxant într-un living, şi apoi o soluţie inovativă de acoperire a lor - tapetul fotografie.

Plantele constituie elemente decorative aparte, care aduc căldură unui decor. Am tr

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, „evoluție lent favorabilă”. Ultimele informații transmise de medici

HotNews acum 57 minute
Evoluţia stării de sănătate a lui Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru înlăturarea unei proteze la genunchi care i-a provocat sepsis, este „lent favorabilă”, au anunțat marți reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este i

Rata anuală a inflației, în scădere până la 5,9% în luna aprilie

Wall-Street.ro acum o ora
Rata anuală a inflaţiei a coborât în luna aprilie 2024 la 5,9%, de la 6,61% în martie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 2,07%, cele nealimentare cu 7,17%, iar serviciile cu 10,05%, potrivit datelor publicate de Institutul N

INS Topul scumpirilor din aprilie 2024

Ziua Constanta acum 45 minute
Serviciile poştale, detergenţii şi medicamentele se află în topul scumpirilor înregistrate în aprilie 2024, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). În aprilie 2024, p

Simona Halep a primit un wild card pentru turneul de la Rabat

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Simona Halep a primit un wild card pentru turneul de la Rabat (Maroc), a anunţat, luni, lopinion.ma. Halep, care joacă marţi în primul tur la Trofeul Clarins, a fost invitată la competiţia „Grand Prix De Son Altesse Royale La Pri

Şedinţa solemnă a Parlamentului dedicată Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel: Senatoarea Diana Ivanovici Şoşoacă a cerut să se comemoreze Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste

News.ro acum 11 minute
Senatoarea S.O.S România, Diana Ivanovici Şoşoacă, a cerut marţi, în şedinţa solemnă a Parlamentului dedicată Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel, ca în această zi să se comemoreze Ziua naţională de cinstire a martirilo

Șase copii internați la Constanța după ce au fost spălați cu o substanță pentru deparazitarea animalelor. „Prezentau tremor, delir, halucinații”

Ziare.com acum 49 minute
Anchetă deschisă de Protecția Copilului din Constanța, după ce șase copii din Lipnița au ajuns de urgență la spital, după ce au fost spălați de către bunică cu o substanță pentru deparazitarea animalelor. De asemenea, o tânără, care face parte din a

Eurobarometru: Tinerii din România, pe primul loc în UE la intenția de vot la alegerile europarlamentare

Adevarul acum 14 minute
România se află pe primul loc în Uniunea Europeană la intenția de vot în rândul tinerilor pentru alegerile europarlamentare din acest an, și la implicarea în activitățile civice, potrivit unui sondaj Eurobarometru.

Mississippi interzice transsexualilor să folosească toalete care corespund identităţii lor de gen în şcoli de stat

News.ro acum 35 minute
Guvernatorul republican statului Mississippi Tate Reeves a promulgat o lege care le interzice transsexualilor să folosească toalete care corespund identităţii lor de gen, în şcolile publice de stat, relatează NBC News. Textul - denumit ”Legea secur

„Simfonia Apei” revine, de vineri, la Fântânile Urbane din centrul Bucureştiului

Mediafax acum o ora
Fântânile Urbane din centrul Bucureştiului vor găzdui, din nou, începând de vineri, 17 mai, spectacolele de apă, muzică şi lumini „Simfonia Apei”. Show-urile multimedia ajung astfel la a V-a ediţie, anunţă marţi compania Apa Nova.

Muzeul Naţional de Istorie a României nu organizează Noaptea Muzeelor în 2024

Mediafax acum 27 minute
„Din motive obiective, nu vom organiza anul acesta evenimentul Noaptea Europeană a Muzeelor”, arată reprezentanţii muzeului pe reţeaua de socializare. Astfel, sâmbătă, 18 mai 2024, muzeul va avea program normal de vizitare, cuprins în intervalul ora

Vremea

București
acum

18°
mar.

12°/19°
mie.

8°/17°
joi

10°/19°
vin.

12°/14°
Iasi
acum

13°
mar.

6°/16°
mie.

7°/15°
joi

7°/18°
vin.

9°/17°
Constanta
acum

15°
mar.

9°/15°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

7°/18°
mie.

6°/16°
joi

5°/18°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

19°
mar.

10°/21°
mie.

11°/19°
joi

11°/19°
vin.

11°/20°