Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rapid şi Steaua au bătut pasul pe loc

Publicat in Adevarul, luni 8 noiembrie 2010 ·

Giuleştenii şi roş-albaştrii au terminat la egalitate un meci în care echipele s-au jucat cu ocaziile. Steliştii au lovit de două ori bara și sunt acum la 10 puncte de lider. Fotbalul românesc are nevoie de fani pătimaşi precum cei ai lui Rapid. Suporteri care să umple stadionul cu o oră înainte de meci şi să-şi rupă plămânii într-un cor asurzitor.

Din păcate, în ţară, războaiele durează doar până la primul fluier al arbitrului şi se reiau abia după ce fotbaliştii se-ndreaptă spre cabine la final. Iar fanii nu pot fi aduşi la stadion prin declaraţii. Primul episod al dublei Rapid - Steaua a început de parcă joi s-ar fi jucat returul acestei partide şi nu un duel în altă competiţie. Precaut, Şumudică i-a lăsat pe Cesinha şi Herea pe banca de rezerve, preferând să blindeze mijlocul cu muncitorii Lazăr sau Grigore. Antrenorul giuleştenilor a uitat însă că mijlocul Stelei este mai şubred decât peluza rapidistă închisă de ceva vreme. Ricardo şi Tănase i‑au pus de două ori pe contraatac pe „feroviari", însă singurele ocazii ale primei reprize au plecat de pe loc. Spadacio a bătut peste o lovitură liberă de la 18 metri, iar Marcos Antonio s-a înălţat la un corner doar pentru a trimite în braţele lui Tătăruşanu.

Tănase şi Surdu au ţintit barele

Căscatul tribunelor a fost semnalul că tehnicienii trebuie să mute ofensiv. Lăcătuş l-a aruncat pe Kapetanos în locul accidentatului Syekely, care a resimţit o lovitură la piciorul drept, iar Şumi şi-a scos căpitanul Lazăr, pentru a-i face loc fanteziei lui Herea. Iar schimbările au avut efectul unei injecţii cu adrenalină pentru fotbalişti...

Întâi, Candido l-a încercat pe Tătăruşanu cu un şut de la distanţă (48), iar apoi Tănase şi-a amintit de vremurile în care era asemănat cu Mutu, a intrat în centru şi a tras cu sete în bara laterală (55). Surdu l-a imitat 10 minute mai târziu, când a nimerit doar transvers

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 5 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 6 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 10 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 7 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 6 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 7 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 6 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 11 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

9°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

8°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°