Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 300 de sindicalişti au pichetat Prefectura Ialomiţa

Publicat in Adevarul, vineri 4 iunie 2010 ·

Sindicaliştii din Sănătate, Administraţia Publică, Poliţie şi din mediul privat au pichetat joi, 3 iunie, între orele 12.00 şi 14.00 Instituţia Prefectului. „Jos guvernul, jos Băsescu!“, „Jos dictatorul!“ sunt doar câteva dintre sloganurile pe care le-au scandat protestatarii.

„Sunt bulgarii mai deştepţi?“

Cartel Alfa, CNSLR Frăţia şi BNS au scos, în stradă, sute de sindicalişti nemulţumiţi de traiul din ce în ce mai greu. Bugetarii sunt nemulţumiţi de reducerile salariale adoptate de Guvern şi de impozitarea tichetelor de masă. Lucrătorii din mediul privat au participat la miting din solidaritate sindicală faţă de angajaţii de la buget dar şi împotriva deciziei de impozitare a ticehetlor de masă.

„Am venit la acest miting din solidaritate faţă de colegii noştri, plus că şi noi, acasă, avem părinţi pensionari şi rude care lucrează la stat. Vrem să atragem atenţia guvernanţilor asupra măsurilor aberante pe care le promovează şi să îi sensibilizăm faţă de nevoile oamenilor. Măsurile de austeritate se răsfrâng asupra tuturor, fie că lucrăm la buget sau la patron“ spune Dragu Ercuş liderul Sindicatului Liber Amonil.

Oamenii sunt revolataţi pentru modul în care se cheltuiesc banii publici, motivând că alte ţări au ştiut să gestioneze mai bine valul de criză. „Cu ce sunt bulgarii mai deştepţi ca noi? Ei au ştiut să-şi promoveze şi turismul mai bine ca noi, fără să bage zeci de milioane de euro cum face doamna Udrea şi au ştiut să facă faţă şi crizei. În Bulgaria nu au scăzut salariile sau pensiile, ci au redus cu 20% investiţiile publice. Şi-au protejat cetăţenii şi au lovit în clientela care era abonată la lucrările publice“ spune revoltat Arion Constantin, un pensionar din Slobozia.

Sunt rupţi de realitate

Şi salariaţii din sănătate au ieşit astăzi să protesteze faţă de măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare anunţat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 32 minute
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum o ora
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Grindină în mai multe zone din ţară. Ce județe au fost afectate

Ziare.com acum o ora
Grindina a afectat mai multe gospodării din țară, afectând grădinile și livezile. Imagini cu ploaie torenţială însoţită de grindină au fost distribuite pe reţelele de socializare din mai multe zone din ţară, unde meteorologii au anunţat căderi impor

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 5 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 24 minute
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 3 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum 2 ore
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

21°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°